Premieră în sistemul energetic național: Transelectrica începe retehnologizarea stației 220/110/20 kV Alba Iulia în concept de stație digitală

„Proiect pilot Retehnologizare Stația 220/110/20 kV Alba Iulia în concept de stație digitală”, unul dintre proiectele emblematice ale programului Transelectrica de digitalizare a Rețelei Electrice de Transport – DigiTEL, trece de la viziune la implementare, potrivit unui comunicat al Tranelectrica.
Mihai Nicuţ - mie, 30 sept. 2026, 17:04
Premieră în sistemul energetic național: Transelectrica începe retehnologizarea stației 220/110/20 kV Alba Iulia în concept de stație digitală

Astăzi a avut loc întâlnirea de deschidere a proiectului, cu participarea conducerii și echipei Transelectrica, a Asocierii Vodafone România – Electromontaj SA și a reprezentanților furnizorilor și subcontractorilor, după semnarea contractului de proiectare și execuție, arată compania.

Valoarea contractului este de 476.070.238,69 lei fără TVA, aproximativ 90,44 milioane de euro. Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 228.474.337,86 lei din Fondul pentru Modernizare, iar durata contractului de proiectare și execuție este de 44 de luni, cu finalizare prevăzută în mai 2030.

Retehnologizarea Stației Alba Iulia depășește miza unei retehnologizări clasice de stație electrică. Proiectul este conceput ca un pilot pentru dezvoltarea unui model integrat de stație digitală în Rețeaua Electrică de Transport, în care infrastructura energetică este conectată cu infrastructura digitală, comunicațiile, datele, securitatea cibernetică și instrumentele de monitorizare și analiză a stării activelor.

„Despre proiectul Alba Iulia am auzit foarte des aceste cinci cuvinte: «Nu se poate face niciodată». Tocmai asta ne-a ambiționat, atât pe mine, cât mai ales pe colegii mei care l-au conceput.

Astăzi suntem martorii primei dovezi că se poate face. Abia acum începe. Urmează 44 de luni de muncă și dovezi că se poate. Proiectul de retehnologizare a stației Alba Iulia în concept digital înseamnă trecerea de la modernizarea echipamentelor la transformarea modului în care înțelegem și gestionăm Rețeaua Electrică de Transport.

Construim un model de stație digitală, sigură, eficientă și bazată pe date, în care tehnologia și experiența oamenilor susțin decizii mai bune pe întreg ciclul de viață al activelor. Miza proiectului este ca ceea ce învățăm în proiectul Alba Iulia să poată deveni o referință pentru transformarea întregii rețele. Ne aflăm în fața unui moment-cheie în care avem oportunitatea să transformăm sistemul și mai ales să dovedim că se poate.

Scopul final este o Rețea Electrică de Transport mai sigură, mai reziliență și mai inteligentă, construită prin tehnologie, protejată prin securitate cibernetică, administrată prin date și pusă în valoare prin oameni”, a declarat Ștefăniță Munteanu, CEO CNTEE Transelectrica SA:

Conceptele dezvoltate și implementate în proiectul Alba Iulia reunesc într-un singur ecosistem stația electrică digitală și sistemele moderne de automatizare și monitorizare; o infrastructură de telecomunicații și cloud privat; GIS (Sistemul de Informatii Geospațiale) și date satelitare; Digital Twin și realitate augmentată; Centrul de Sănătate a Activelor și soluții pentru monitorizarea si determinarea condiției tehnice; securitate cibernetică integrată; producție fotovoltaică și soluții de e-mobility; precum și o platformă de învățare pentru formarea și validarea cunoștințelor. Obiectivul este ca aceste componente să funcționeze integrat, nu ca soluții tehnologice independente.

Datele generate de echipamente și sisteme vor fi contextualizate și analizate pentru a oferi o imagine mai bună asupra stării activelor și pentru a fundamenta deciziile de exploatare, mentenanță și investiții. Astfel, tehnologia completează experiența specialiștilor și o transformă în cunoaștere structurată, accesibilă și transferabilă.

Arhitectura proiectului depășește perimetrul Stației Alba Iulia. În funcție de componente și interfețe, proiectul implică elemente IT&C in 21 de stații ale Rețelei Electrice de Transport, două amplasamente Hidroelectrica, patru stații DEER și cinci sedii sau centre aparținând Transelectrica, conectând infrastructura energetică cu sisteme de comunicații, date și analiză și cu structurile operaționale ale Transelectrica.

Laboratorul Digital: testăm și validăm înainte de extindere

O componentă distinctivă a proiectului este Laboratorul Digital dezvoltat cu implicarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Laboratorul va crea o punte între exploatarea reală a rețelei, cercetarea universitară, industrie și furnizorii de tehnologie și va permite testarea și validarea echipamentelor, arhitecturilor digitale, interoperabilității, sistemelor de monitorizare și soluțiilor de securitate cibernetică înainte de utilizarea lor în infrastructura critică.

Împreună cu platforma de învățare, laboratorul va susține formarea specialiștilor, simularea scenariilor de operare și mentenanță, transferul de know-how și dezvoltarea unor proceduri, configurații și modele care vor putea fi valorificate în proiecte viitoare. Astfel, învățarea și validarea devin parte integrantă din implementare, nu activități separate de aceasta.

Un proiect construit prin colaborare

“Implementarea aduce împreună echipa Transelectrica, Asocierea Vodafone România – Electromontaj SA și un ecosistem de furnizori și integratori, alături de POLITEHNICA București în componenta academică și de laborator. Complexitatea proiectului presupune coordonarea permanentă a interfețelor dintre sistemele specifice din energie, telecomunicații, IT&C, securitate cibernetică, automatizare, date și construcții.

În etapa imediat următoare, echipele vor consolida proiectarea, programul integrat de implementare, interfețele tehnice, fabricarea echipamentelor, planificarea testelor și condițiile necesare începerii etapelor de execuție conform graficului contractual. Guvernanța proiectului urmărește delimitarea clară a responsabilităților, luarea deciziilor la timp și administrarea controlată a riscurilor și schimbărilor”, arată Transelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Ghinea: „Urmează falimentul TAROM, nu cumpărați bilet pentru mai mult de două luni”. Sindicatul cere dovezi și amenință cu judecata
Cristian Ghinea: „Urmează falimentul TAROM, nu cumpărați bilet pentru mai mult de două luni”. Sindicatul ...
Scandal din nou pe TAROM. Senatorul USR Cristian Ghinea spune că pentru TAROM urmează falimentul și le recomandă românilor să nu cumpere bilete de avion pe perioade mai lungi de două luni. În......
Plăţile făcute din buzunar pentru sănătate sar de 33 de miliarde de lei în 2025. Jumătate din bani merg către medicamente
Plăţile făcute din buzunar pentru sănătate sar de 33 de miliarde de lei în 2025. Jumătate din bani merg către medicamente
Plăţile directe făcute de pacienţi depăşesc 33 de miliarde de lei în 2025 şi aproape jumătate din bani acoperă ...
Investiții de 4 milioane de euro la Divizia Adezivi Henkel România. Mai mult de jumătate a ajuns la fabrica din Pantelimon
Investiții de 4 milioane de euro la Divizia Adezivi Henkel România. Mai mult de jumătate a ajuns la fabrica din Pantelimon
În perioada 2023-2026, divizia Henkel care produce adezivi pentru construcții a bugetat investiții de peste 4 milioane ...
Ce se întâmplă cu leul după ce Siegfried Mureşan nu a trecut de votul Parlamentului – curs valutar interbancar şi curs BNR 30.09.2026
Ce se întâmplă cu leul după ce Siegfried Mureşan nu a trecut de votul Parlamentului – curs valutar interbancar ...
Curs valutar interbancar ora 14 - Euro se tranzacţiona în intervalul 5,2785 lei - 5,2802 lei, pe piaţa interbancară după ...