1EUR = 4.7667 RON | Bucureşti 18 º

Români vs. bănci

Premieră: Justiţia declară abuziv comisionul de acordare la un credit de consum

În anii de glorie ai creditării în România, cine lua un credit era obligat să împrumute mai mulţi bani decât avea nevoie, doar pentru a plăti comisioanele iniţiale. O instanţă din ţară a declarat comisionul de acordare a creditului de consum drept ilegal, la mai bine de trei ani după accesarea acestuia, dovadă că acolo unde sunt clauze abuzive, nimic nu se prescrie.

18 oct, 2012 | | ECONOMICA.net

Pentru prima dată în procesele dintre clienţi şi bănci a fost declarat drept ilegal comisionul de acordare a unui credit de consum garantat cu ipotecă. Decizia definitivă şi irevocabilă aparţine Tribunalului Mureş, care a respins recursul OTP Bank în luna iulie la o decizie a Judecătoriei Târgu Mureş.

Doi clienţi ai OTP Bank au depus plângere la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Judeţean Mureş, în octombrie 2010, în care au reclamat faptul că au plătit un comision de acordare a creditului.

Unul dintre credite, în valoare de 119.000 de franci elveţieni, a fost acordat în decembrie 2007 pentru nevoi personale şi este garantat cu ipotecă. Celălalt este un credit ipotecar, în valoare de 40.950 de franci elveţieni şi a fost acordat în iulie 2007. Pentru fiecare credit în parte, OTP Bank a cerut un comision de acordare de 2% din valoarea creditului, adică de 2.380 de franci, respectiv 819 franci elveţieni.

ANPC a decis să sancţioneze OTP Bank cu amendă şi a sesizat instanţa de judecată din Târgu Mureş în privinţa neregulilor din contractele de credit, sesizarea având ca bază juridică legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

În decembrie 2011, Judecătoria Târgu Mureş a decis că reclamaţia ANPC este întemeiată şi a dispus eliminarea comisionului de acordare din contractul de credit şi, în consecinţă, returnarea banilor către clienţi.

Ce spune instanţa despre comisionul de acordare abuziv

Instanţa constată, judecând după legea 193/2000, că acest comision nu a fost negociat cu clienţii şi că, prin natura sa, a adus prejudicii acestora. Judecătorii spun că acest comision este nejustificat de mare în comparaţie cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit. Mai mult, OTP Bank nu a reuşit să explice clar pentru ce a perceput acest comision, în condiţiile în care acesta creşte cu suma împrumutată, şi nu există nicio diferenţă între procentul perceput pentru un credit ipotecar, unde teoretic întocmirea dosarului necesită mai multe resurse, şi cel perceput pentru un credit de consum.

„Instanţa reţine că în fapt comisionul de acordare la care se face referire în convenţiile supuse analizei, în cuantumul perceput de 2% din valoarea creditului acordat, nu a putut fi justificat de către pârâtă în condiţiile în care elementele enumerate în întâmpinare care determină în opinia sa perceperea acestuia nu sunt în măsură să conducă la achitarea acestuia într-un asemenea cuantum.

Cu atât mai puţin poate fi justificat cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în condiţiile în care pârâta nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.

Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentaţiei de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 2%, indiferent de tipul de contract (unul fiind un contract de credit ipotecar, care cel puţin la nivel teoretic implică mai multe costuri, cel de-al doilea fiind un contract de nevoie personale) şi de acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate şi nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentaţia de acordare a creditului (mai ales în condiţiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit)”.

Instanţa răspunde astfel apărării OTP Bank, care a susţinut că a perceput acest comision pentru a-şi acoperi cheltuielile cu documentaţia de credit. Mai mult, OTP vine cu un argument des folosit de către bănci în procesele cu clienţii: dacă au semnat, înseamnă că au fost de acord.

„Intimata a explicat existenţa comisionului de acordare în legătură directă cu cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit, aceasta reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de bancă. În temeiul prevederilor art. 969 C civil, părţile s-au obligat să plătească acest comision, declarând în mod expres, în curpinsul art. 17.6, că prevederile documentului pe care le-au acceptat nu sunt abuzive. De asemenea, dacă părţile erau nemulţumite de existenţa acestor clauze erau libere să nu semneze contractele”, se arată în motivarea instanţei.

Judecătorii au considerat însă că argumentul băncii nu stă în picioare. Legiuitorul reglementează clar diferenţa dintre contractele încheiate între părţi care au aceeaşi putere de negociere şi relaţiile de inegalitate dintre consumatori şi profesionişti. De asemenea, instanţa mai spune că banca ar fi trebuit să demonstreze caracterul negociat al acestui comision, ceea ce nu a reuşit.

„Din modul de formulare însă rezultă că aceasta nu a suportat o negociere, iar pârâta nici nu a combătut această critică, în mod eficient.

Susţinerile intimatei cu privire la manifestarea unui acord de voinţă din partea consumatorului şi care obligă partea inclusiv în privinţa acestui comision nu pot fi primite.

Astfel, opţiunea legiuitorului pentru o reglementare cu caracter special ce are ca finalitate protecţia consumatorului, prezumat a se afla într-o poziţie defavorabilă la momentul încheierii unui contract, impune aplicarea cu prioritatea a dispoziţiilor Legii 193/2000 şi nu a dreptului comun în materia viciilor de consimţământ. De asemenea, trebuie menţionat că odată verificate condiţiie de la art. 4 alin. 1 din legea 193/2000, consecinţa directă şi imediată este cea a ineficacităţii acestora raportat la consumator în sensul art. 6 din acelaşi act normativ. Or, aceste dipoziţii traduc noţiunea de cauză ilicită în înţelesul art. 948 pct. 4 Cod civil şi îi ataşează o sancţiune specifică, preluată din conţinutul Directivei 93/13/1993.

Prin urmare, consimţământul dat de consumator la momentul încheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care pârâta, în calitate de comerciant, a înţeles să se folosească şi astfel să impună obligaţii excesive cocontractantului aflat într-o poziţie defavorabilă.

Odată stabilit caracterul de adeziune al contractului şi inexistenţa unui consimţământ valabil, apar ca nerelevante şi apărările pârâtei referitoare la noţiune de libertate contractuală respetiv forţa juridică a contractelor”.

Un ultim argument al OTP Bank l-a reprezentat lipsa din anexa la legea nr. 193/2000 din enumerarea limitativă a comisionului de acest tip.

Instanţa face trimitere la un articol din lege care spune clar că enumerarea comisioanelor este exemplificativă, nicidecum limitativă.

Băncile au profitat la maximum de acest comision de acordare, şi beneficiile aduse nu erau doar pe termen scurt, aşa cum susţine şi OTP Bank, pentru că acest comision intra în cuantumul total al creditului şi pentru el se plătea o dobândă pe termen lung.

De exemplu, la acel comision de 2.380 de franci, aplicând o dobândă de 6,99% pe an, clientul plăteşte în plus, la un credit pe 10 ani, 935 de euro. La creditul ipotecar, la aceeaşi dobândă, pe o perioadă de 30 de ani, clientul plăteşte în plus la comisionul de 819 euro o sumă de 1.143 de franci.

Nu există termen de prescripţie

Termenul de prescripţie de 3 ani la care face referire Codul Civil nu se aplică la astfel de contracte, aşa cum se arată şi în motivarea instanţei şi prin simplul fapt că acţiunea în instanţă la un contract semnat în 2007 s-a făcut la peste 3 ani de momentul semnării contractului. Clauzele abuzive din contracte produce efecte pe toată durata contractului, şi o acţiune în instanşă poate fi introdusă în orice moment, atât timp cât temeiul acesteia este reglementat de legile privind protecţia consumatorilor.

Ce răspunde OTP Bank

ECONOMICA.NET a cerut OTP Bank o poziţie faţă de acest proces pierdut. Iată răspunsul băncii:

„OTP Bank acţionează în interesul clienţilor săi, respectând legislaţia României şi reglementările Băncii Naţionale cu privire la confidenţialitatea clienţilor. Astfel, asigurând respectarea acestor norme, orice date cu privire la relaţia dintre client şi bancă nu pot fi dezvăluite”.

Precizăm că ECONOMICA.NET nu a cerut date confidenţiale privind clienţii băncii. De altfel, identitata acestora ne este cunoscută, şi, aşa cum am făcut mereu în cadrul campaniei Români vs. bănci, publicaţia noastră nu a publicat niciodată datele personale sau numele persoanelor implicate în procesele cu băncile.

Cei de la OTP au revenit cu un nou răspuns:

"Vă asigurăm că OTP Bank analizează cu atenţie fiecare caz în parte şi încearcă să găsească soluţii corespunzătoare, personalizate în funcţie de nevoile şi situaţia clienţilor. Acest lucru înseamnă că fiecare caz este analizat împreună cu clienţii noştri, pentru a găsi o înţelegere comună a situaţiei şi cele mai bune soluţii, într-un mod amiabil".

ECONOMICA.NET a mai prezentat şi alte decizii favorabile obţinute de către clienţi în instanţă în faţa OTP Bank, inclusiv cazul celei celei mai mici rate de dobândă din România la acel moment, 3,2%, obţinute în instanţă.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO