Premieră la rezidenţiat: Încă un concurs în 25 martie, în Capitală, pe locurile neocupate în toamnă

Ministerul Sănătăţii organizează în 25 martie, în premieră, numai în centrul universitar Bucureşti, încă o sesiune de rezidenţiat pentru posturile şi pe locurile rămase neocupate în sesiunea din 20 noiembrie 2011, pentru domeniile medicină, potrivit unui proiect al instituţiei.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 11:00

Ministrul Sănătăţii a aprobat, prin ordin, unităţile şi specialităţile pentru care se organizează rezidenţiat pe post, dar şi numărul de locuri pe specialităţi şi pe centre universitare de pregătire, potrivit proiectului.

Înscrierile pentru rezidenţiatul pe loc se fac la direcţiile de sănătate publică, respectiv la ministerele cu reţea sanitară proprie, din momentul apariţiei în presă a publicaţiei de concurs până la data de 29 februarie, inclusiv.

Înscrierile la rezidenţiatul pe post se vor face la direcţia de sănătate publică a judeţului pentru care doresc să concureze, până la aceeaşi dată. După verificarea documentelor din dosare şi a condiţiilor de participare pentru fiecare candidat, direcţiile de sănătate publica, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie, alcătuiesc o singură listă cu candidaţii, în ordinea alfabetică a numelor în cadrul domeniului.

Pentru concursul din martie sunt 98 de locuri şi peste 300 de posturi. Concursul se desfăşoară, în 25 martie, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări şi durează patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Proiectul MS mai prevede că la concurs se pot prezenta atât candidaţii care au diplomă de licenţă în profil medico-farmaceutic uman sau o diplomă echivalentă cu aceasta;rezidenţii aflaţi în pregătire, cu respectarea legii, cât şi specialiştii care doresc să efectueze pregătire în cea de-a doua specialitate, cu respectarea prevederilor legale. Specialiştii care au efectuat programul de pregătire prin rezidenţiat, forma pe post, pot obţine a doua specialitate după îndeplinirea condiţiei din actul adiţional încheiat la contractul de muncă;

Candidaţii trebuie să fie apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii în domeniul pentru care candidează.

Proiectul mai prevede că a doua specialitate se poate obţine numai în regim cu taxă. Taxa anuală pentru efectuarea celei de-a doua specialităţi prin concurs de rezidenţiat este aceeaşi cu cea prevăzută pentru a doua specialitate fără concurs de rezidenţiat.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark cu maturitatea reziduală la 103 de luni şi un randament mediu de 7,42%,......
Peste 11 milioane de euro, bani europeni, pentru crescătorii de porci. Se pot lua până la 50.000 de euro per companie
Peste 11 milioane de euro, bani europeni, pentru crescătorii de porci. Se pot lua până la 50.000 de euro per companie
Crescătorii de porci vor primi 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor la îngrășat și de 13,7 euro ...
Pesta porcină revine. A fost confirmat un focar în județul Buzău
Pesta porcină revine. A fost confirmat un focar în județul Buzău
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploataţie comercială cu 5.720 de porci din Stâlpu, judeţul ...
Plan de intervenţie pentru România – Zece decizii prioritare pentru energie, până în 2030 (AEI)
Plan de intervenţie pentru România – Zece decizii prioritare pentru energie, până în 2030 (AEI)
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenţie, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea ...