Premierul Bolojan a discutat cu parlamentari australieni despre noi domenii de cooperare – energie, apărare, infrastructură şi logistică

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie parlamentară australiană condusă de Milton Dick, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul Australiei, în cadrul discuţiilor fiind avansată posibilitatea deschiderii unui birou dedicat facilitării contactelor economice între cele două state.
AGERPRES - mar, 14 oct. 2025, 15:46
Premierul Bolojan a discutat cu parlamentari australieni despre noi domenii de cooperare - energie, apărare, infrastructură şi logistică

Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a avut loc cu prilejul aniversării a 55 de ani de relaţii diplomatice între România şi Australia şi a vizat dezvoltarea colaborării politice şi economice.

Prim-ministrul Bolojan a mulţumit Australiei pentru sprijinul acordat în procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi a discutat despre oportunităţile de creştere a schimburilor economice bilaterale.

„În acest context, a menţionat posibilitatea deschiderii unui birou dedicat facilitării contactelor economice între cele două state. Discuţiile au vizat, de asemenea, identificarea de noi domenii de cooperare, precum energie, apărare, infrastructură şi logistică. În acest context, s-a discutat organizarea, în 2025, a unei misiuni economice australiene în România, pentru a facilita contacte directe între companii”, se arată în comunicat.

Totodată, premierul a subliniat că Portul Constanţa este un punct important de legătură între Europa Centrală şi de Est şi că România lucrează la dezvoltarea infrastructurii rutiere prin proiecte de autostrăzi care leagă ţara de Ucraina şi Ungaria.

Pe plan intern, Ilie Bolojan a subliniat că România traversează o perioadă fiscal-bugetară dificilă, însă menţinerea stabilităţii politice rămâne esenţială pentru a asigura continuitatea proiectelor de dezvoltare, a sprijini mediul de afaceri şi a valorifica oportunităţile de creştere în următoarea perioadă.

Delegaţia australiană a apreciat eforturile României în apărarea democraţiei într-un context geopolitic complex şi a arătat interes pentru securitatea regiunii Mării Negre.

„În discuţiile despre reconstrucţia Ucrainei, a fost evidenţiat potenţialul strategic al Portului Constanţa şi oportunităţile de investiţii pe care acesta le oferă”, conform comunicatului.

La întrevedere au participat, din partea australiană, Milton Dick, Sharon Claydon, Deborah O’Neill, Carol Brown, Andrew McLachlan, Claressa Surtees, Shannon Threlfall-Clarke, Jane Thomson, Alison Duncan, Widad Zouiten şi Vlasios Ioannis Sakellariou.

Din partea română au fost prezenţi Mihai Jurca, şef al Cancelariei prim-ministrului, Radu Gabriel Safta, ambasadorul României la Canberra, Dragoş Hotea, secretar de stat, precum şi alţi reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...