Premierul Bolojan susține o conferință de presă LIVE TEXT și VIDEO
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Bolojan-1-747x420.jpg)
Declarațiile cele mai importante ale premierului
-S-au împlinit două luni de când acest guvern și-a preluat mandatul. La câteva zile după ce am preluat mandatul, am constatat că situația deficitului era mult mai dificilă decât știam.
-Am lucrat pe creșterea veniturilor și pe prioritizarea investițiilor. Nu era posibil ca la un deficit de 10% să corectezi cu o singură măsură acest deficit.
– Primul pachet adoptat a rezolvat o parte din probleme. Al doilea pachet depus ieri în Parlament reduce privilegiile din sectorul public care nu aveau în spate performanță. Acest pachet restabilește capacitatea statului de a colecta taxele.
-Acest al doilea pachet format din 5 proiecte trebuie să fie completat de al șaselea. Proiectul care ține de reforma adminitrației locale, dar pentru că nu am ajuns la o înțelegere el nu a mai fost depus.
-Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli, adună peste 150.000 de oameni. Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului riscăm ca tot ce încasăm suplimentar să se ducă pe aceste cheltuieli de personal și să ne întoarcem anul viitor în situația care suntem astăzi.
-Pe primele șase luni ale acestui an, chiar fără creșteri de personal, prin diferite anualizări, cheltuielile de personal au crescut cu 10% față de primele 6 luni ale anului trecut, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%.
-Pachetul pe administrație avea trei direcții, cel de creștereaa capacității administrative, cu asta toată lumea a fost de acord. A doua componentă este descentralizarea unde există un acord. Pe componenta de creștere a eficienței administrației locale nu s-a ajuns la o soluție, pentru că implică o reducere de personal.
-Administrația este dimensionată pe un număr mare de posturi raportat la numărul de locuitori. E singura zonă unde guvernul și parlamentul pot acționa, pe numărul maxim de angajați. Fiecare localitate din România știe prin calculul pe care îl primește de la prefecturile din județ câți angajați maxim poate avea. Știind ce număr maxim poate avea, fiecare autoritate aprobă organigrama. Aceste organigrame trebuie să fie mai mici decât numărul mare de angajați. În multe localități primarii și-au calculat organigrama mult sub numărul maxim.
-Al treila element este câte posturi sunt efectiv ocupate. În fiecare instituție, o parte sunt ocupate, o parte sunt vacante. Vacantele au un rol pentru că susțin posturi de șefi. Dacă vrem să vorbim de reduceri în administrație, trebuie să vorbim de numărul de posturi efectiv ocupate.
-Când Ministerul Dezvoltării a propus procentul de 25% mi-am dat seama că efectele sunt aproape nule, pentru că nu ajungem la posturile efectiv ocupate. Am văzut asta de mai multe ori și nu îmi permit în această situație să vin cu asemenea soluții. Am propus o analiză cât se poate de corectă și sinceră privind administrația locală
-Dacă vrem o reducere efectivă de personal de 5% , înseamnă că ar trebui să reducem cu cel puțin 30% numărul maxim de posturi. În sub 1.000 de UAT-uri se va reduce personalul. Dacă vrem 10% reducere efectivă de personal, ar însemna ca din numărul total de posturi să avem o reducere de aproximativ 40%. Asta înseamnă că în jumătate din primării ar trebui făcute reduceri.
-Dacă vrem reducere efectivă de 15% de personal, ar însemna o reducere de aproximativ 45% a numărului maxim de posturi aprobate. Circa 60% din primării ar trebui să facă reduceri în acest scenariu.
-Am propus o analiză corectă asupra administrației. Azi veți avea un link cu toate aceste calcule publice și veți vedea pe fiecare județ și localitate numărul de posturi, simulările de reduceri de personal, și veți vedea cine trebuie să facă reduceri și cine e corect și nu trebuie să facă.
-Eu personal știu că funcționează aceste lucruri, pentru că eu le-am făcut. Dacă vă uitați la Oradea și la județul Bihor, am arătat că se poate. Ministerul Dezvoltării va veni în această săptămână cu toate datele din teren.
-Pachetul 2 nu este întreg fără reforma administrației și nu mi se pare normal să luăm bani de la cetățeni și să îi punem într-o gaură neagră cu cheltuieli nejustificate ale administrației. Ca premier, nu pot să girez o astfel de situație.
-În coaliție, am agreat o reducere de personal în administrația centrală și locală și trebuie să ne ținem de cuvânt.
-Pachetul 2 trebuie dublat de reduceri la administrația centrală Am analizat Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și am înțeles că poate funcționa la fel de bine sau mai bine cu 20% mai puțini angajați.
Răspunsuri la întrebări:
S-au deschis mai multe fronturi, inclusiv cu președintele Nicușor Dan pe pensiile magistraților și TVA. Este Nicușor Dan partener sau frână?
Partidele din coaliție și președinte trebuie să fie și sunt partenerii președintelui. Toate măsurile puse în practică sunt puse cu acordul partidelor.Dar nu e niciodată foarte ușor să cazi de acord asupra unor detalii. Dar eu cred că avem înțelepciunea să facem ce e nevoie pentru România. Nu există nici un fel de problemă, e un dialog normal cu președintele.
Le-ați transmis partenerilor că dacă nu ajungeți la acord demisionați?
Le-am transmis că am avut o înțelegere, că am agreat un program de guvernare și dacă poți să exerciți ai nevoie de reformă. Dacă lucrurile sunt menținute, stabilitatea politică trebuie respectată. Dacă lucrurile nu sunt respectate, e greu să-ți exerciți aceste atribuții și ocupi un post fără să-l pui în valoare
Le-ați transmis partenerilor de coaliție că veți demisiona fără un acord?
Le-am transmis că avem un acord, iar ca să poți exercita funcția, componenta de reduceri și solidaritatea guvernamentală sunt esențiale. Dacă nu se respectă înțelegerile, e greu să-ți exerciți funcția
Vă rog să ne prezentați pe fiecare ipoteză câți oameni ar fi concediați. Cât ar crește rata șomajului?
Vă rog să faceți un calcul plecând de la cifre. Se vede că sunt angajați în plus la unele primării față de altele. 10% înseamnă 13.000 de posturi. În ce privește șomajul, e o cerere mare de angajați pe piața reală. Firmele private au posibilitatea să angajeze o mare parte din acești oameni.
Rămânerea dvs în funcție de legată de acceptarea procentului de reducere cu 40%?
Respectarea programului de guvernare e esențială pentru continuarea programului. Reducerea de personal la cancelaria premierului va fi de peste 30%, aproape 40%.
Nicușor Dan v-a cerut în coaliție să creșteți perioada de tranziție pentru pensiile magistraților. De ce nu ați respectat cererea?
Cred că fiecare om din funcții publice are puncte de vedere față de un proiect. Dânsul a avut un punct de vedere. Noi am avut un pachet dat în consultare către instituțiile din sistemul judiciar. Dacă din Parlament nu ne-a venit o propunere de modificare, înseamnă că nu poți modifica un proiect decât dacă îți vin amendamente din Parlament.
Demisionați dacă proiectul nu trece de CCR?
Când ai un proiect important, dacă el nu trece, e greu de presupus că guvernul are legimitatea pentru alte proiecte
Există acum stabilitate în coaliție?
Coaliția și-a asumat un pachet de măsuri și stabilitatea se va vedea la moțiunile de cenzură
Îi asigurați pe români că nu creșteți TVA de la 21 la 23%?
Nu a exista o asemenea discuție. La HoReCa vom analiza în octombrie și vom decide dacă rămâne sau crește la cota standard. Despre alte creșteri nu s-a discutat.
Ce șanse sunt să crească TVA de anul viitor sau impozitul pe venit?
Dacă suntem realiști știm că reducerea de cheltuieli nu se face de pe o zi pe alta. Se fac analize, respectate proceduri legale, apar procese, dispute, deci efectele se văd peste câteva luni. Dat fiind că eram sub o preiune puternică în iulie, am fost nevoiți să începem într-o ordine amestecată, cu creșteri de taxe și reduceri de sporuri. Era ideal să începem cu reducerile de cheltuieli. Dacă ținem sub control cheltuielile, sunt convins că nu se va pune problema creșterii TVA sau altor taxe de anul viitor
Care e suma economisită din concedieri?
Discuția s-a purtat pe 10% sau 15% din posturile efective. Vă rog să faceți o socoteală. 13.000 de posturi înmulțit cu salariul mediu din administrație.
Cu ce deficit vom încheia anul?
Nu cred că putem încheia anul cu un deficit sub 8% din PIB, dar Ministerul Finanțelor va comunica datele la rectificarea bugetară. Unele măsuri se aplică de la 1 august și nu știm încă efectele.