Premierul britanic afirmă că guvernul său este un proiect pe 10 ani, în pofida apelurilor la demisie

Premierul britanic Keir Starmer a promis că va continua lupta politică, descriind guvernul său drept un "proiect pe 10 ani", în pofida apelurilor tot mai numeroase de a demisiona, după înfrângerea zdrobitoare suferită de partidul său la alegerile locale de la începutul acestei săptămâni, potrivit Reuters.
AGERPRES - D, 10 mai 2026, 21:53
Premierul britanic afirmă că guvernul său este un proiect pe 10 ani, în pofida apelurilor la demisie

Partidul Laburist al lui Starmer a înregistrat cele mai slabe rezultate la alegerile locale pentru un partid aflat la guvernare din ultimii peste 30 de ani, în timp ce formaţiunea populistă Reform UK a obţinut câştiguri semnificative, ceea ce a determinat un număr tot mai mare de parlamentari laburişti să ceară plecarea sa.

Un fost ministru din guvernul Starmer, Catherine West, a ameninţat că va încerca să obţină sprijinul parlamentarilor pentru declanşarea unor schimbări la nivelul conducerii partidului, dacă membrii cabinetului nu iau măsuri pentru îndepărtarea premierului până luni.

Potrivit regulilor interne ale formaţiunii, ar fi nevoie de susţinerea a 20% la nivelul grupului parlamentar, respectiv 81 de deputaţi, pentru declanşarea unei contestări a conducerii. Aproximativ 30 de membri ai parlamentului şi-au exprimat până acum public opoziţia faţă de leadership-ul lui Starmer.

Întrebat de ziarul The Observer, într-un interviu publicat duminică, dacă va conduce Partidul Laburist la următoarele alegeri generale şi dacă va exercita un al doilea mandat complet, Starmer a răspuns: „Da, o voi face.”

El a adăugat: „Nu voi renunţa la funcţia pentru care am fost ales în iulie 2024. Nu voi arunca ţara în haos.”

Dacă Starmer ar fi înlăturat în următoarele săptămâni, Marea Britanie ar ajunge la al şaptelea prim-ministru în ultimul deceniu.

Până în prezent, cabinetul lui Starmer i-a rămas loial, în pofida pierderilor înregistrate joi.

Ministrul educaţiei, Bridget Phillipson, a declarat că are încredere că premierul poate redresa situaţia, afirmând duminică, la Sky News, că Starmer va prezenta luni o „nouă direcţie” pentru Marea Britanie.

„Am primit o adevărată lecţie din partea alegătorilor, nu putem nega acest lucru”, a spus ea. „Trebuie să reflectăm serios la aceasta”.

West, care a ocupat funcţia de ministru adjunct de externe până când Starmer a demis-o anul trecut, a spus că va asculta discursul premierului de luni înainte de a lua o decizie finală privind lansarea unei contestări a conducerii.

Întrebată dacă ar putea obţine numărul necesar de susţinători, West a declarat pentru BBC: „Vom afla.”

Totuşi, unii parlamentari laburişti de stânga, adesea critici la adresa lui Starmer, şi-au îndemnat colegii să nu susţină planul acesteia.

John McDonnell, parlamentar laburist care a fost responsabilul al partidului pentru finanţe în timpul conducerii fostului lider Jeremy Corbyn, a sugerat că persoane din „umbră” încearcă să exploateze nemulţumirile lui West pentru a forţa o competiţie internă timpurie. Un alt parlamentar, Ian Byrne, a avertizat împotriva unei tentative grăbite de schimbare a conducerii, afirmând că aceasta ar putea fi „manipulată într-o încoronare condusă de o clică din partid”.

Primarul regiunii Greater Manchester, Andy Burnham, considerat un potenţial candidat de stânga, nu este în prezent deputat şi, prin urmare, nu ar îndeplini condiţiile necesare pentru a candida la alegerile care vor avea loc în curând.

Starmer trebuie să convoace următoarele alegeri naţionale până în 2029. Dacă ar rămâne în funcţie pe durata unui al doilea mandat complet, ar deveni al treilea lider britanic cu cea mai lungă durată de mandat neîntrerupt din ultimele două secole, după Margaret Thatcher şi Tony Blair.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Centura Bușteni – Azuga: Lucrările impresionante care trebuie realizate pentru construirea ocolitoarei de aproape 10 kilometri
VIDEO Centura Bușteni – Azuga: Lucrările impresionante care trebuie realizate pentru construirea ocolitoarei de aproape ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul centurii Bușteni - Azuga, unde lucrările erau în plină desfășurare. Noul drum, proiectat să degreveze DN1, va avea aproape 10......
Premierul celei mai populate țări propune revenirea la telemuncă, pe fondul scumpirii vertiginoase a carburanților
Premierul celei mai populate țări propune revenirea la telemuncă, pe fondul scumpirii vertiginoase a carburanților
Premierul indian Narendra Modi le-a cerut duminică concetăţenilor săi şi întreprinderilor să-şi modereze consumul ...
Moscova „nu respectă” încetarea focului pe linia frontului, acuză Volodimir Zelenski
Moscova „nu respectă” încetarea focului pe linia frontului, acuză Volodimir Zelenski
Forţele ruse desfăşoară atacuri pe linia frontului, încălcând încetarea focului de trei zile, anunţată de preşedintele ...
Ministrul apărării din Letonia a demisionat după ce drone ucrainene au lovit rezervoare cu petrol
Ministrul apărării din Letonia a demisionat după ce drone ucrainene au lovit rezervoare cu petrol
Ministrul apărării din Letonia, Andris Spruds, şi-a dat demisia duminică, după ce joi două drone ucrainene au pătruns ...