Premierul canadian Mark Carney, dezamăgit după ce Trump a majorat taxele vamale pentru mărfurile din Canada de la 25% la 35%

Premierul canadian Mark Carney s-a declarat dezamăgit după ce președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care taxele vamale pentru mărfurile canadiene au fost majorate de la 25% la 35%, pentru produsele care nu intră sub incidența acordului comercial SUA-Mexic-Canada, relatează Reuters, citat de Hotnews.
Hotnews - vin, 01 aug. 2025, 10:18
Premierul canadian Mark Carney, dezamăgit după ce Trump a majorat taxele vamale pentru mărfurile din Canada de la 25% la 35%

Măsura, pe care Washingtonul a legat-o parțial de ceea ce a numit eșecul Canadei de a opri contrabanda cu fentanil, este cel mai recent atac într-un război comercial dus de Trump de luni de zile, început la scurt timp după ce a preluat puterea.

El a anunțat noi taxe vamale pentru Mexic și Canada, vecinii SUA, în februarie, cu două luni înainte de așa-zisa zi a „Eliberării Americii”, în care a anunțat cotele de taxare la import decise de administrația sa pentru restul partenerilor comerciali ai SUA din jurul lumii.

Premierul Mark Carney a declarat într-o declarație publicată pe pagina sa de „X”, că taxele vamale impuse de SUA vor afecta grav industria lemnului, oțelului, aluminiului și automobilelor.

El a promis însă măsuri pentru a proteja locurile de muncă din Canada, încurajarea cumpărării de produse canadiene, investiții în competitivitatea industrială și diversificarea piețele de export.

Canada i-a răspuns lui Trump cu taxe vamale de retorsiune

„Deși vom continua să negociem cu Statele Unite asupra relației noastre comerciale, guvernul canadian este concentrat pe ceea ce putem controla: clădirea unei Canade puternice”, a mai spus Carney.

Pentru a-și justifica decizia, administrația Trump a invocat fluxul transfrontalier de fentanil, deși doar 1% din cantitatea acestui analgezic opioid care a provocat o criză a drogurilor în SUA ajunge în țară din Canada.

Carney a dat asigurări că guvernul său va depune eforturi intense pentru a reduce și mai mult cantitatea.

Canada și China au fost singurele țări majore din jurul lumii care au răspuns la mutările lui Trump cu impunerea unor noi taxe vamale proprii pentru importurile de bunuri americane, însă Beijingul a ajuns ulterior cu un acord cu administrația de la Washington iar negocierile pentru finalizarea acestuia continuă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...