Premierul Chinei vizitează o mină de litiu din Australia

Prim-ministrul chinez Li Qiang şi-a încheiat marţi turneul diplomatic în Australia vizitând o rafinărie de litiu controlată de China în Perth, în Australia de Vest, semn al interesului ţării sale pentru bogatele minereuri australiene indispensabile vehiculelor electrice, informează AFP.
AGERPRES - mar, 18 iun. 2024, 09:21
Premierul Chinei vizitează o mină de litiu din Australia

Însoţit de circa 20 de responsabili chinezi, al doilea cel mai puternic om al Chinei a purtat o cască albă în cursul vizitei, pe o vreme ploioasă, la instalaţiile Tianqi Lithium Energy Australia, o companie deţinută în proporţie de 51% de capitaluri chineze, care include atât o mină, cât şi o rafinărie de litiu, scrie Agerpres.

Australia extrage 52% din litiul mondial, din care majoritatea este exportat ca minereu spre China, în vederea unei eventuale rafinări şi a utilizării sale în special pentru bateriile de vehicule electrice.

Investiţiile acţionarilor chinezi în industria minieră a Australiei reprezintă o chestiune sensibilă.

În martie, ministrul australian al finanţelor Jim Chalmers a emis un ordin către cinci acţionari legaţi de Beijing ca aceştia să-şi vândă participaţiile combinate ce însumau 10% din compania Northern Minerals, estimând că acestea sunt contrare „interesului naţional” al Australiei.

Ordinul a urmat unei acţiuni a fondului Yuxiao, legat de China, care urmărea să-şi sporească participarea la Northern Minerals, ceea ce a atras atenţia comisiei australiene de control asupra investiţiilor străine.

Northern Minerals extrage disprosiu, un minereu de pământuri rare ce serveşte la fabricarea de magneţi foarte performanţi utilizaţi în vehiculele electrice şi a căror producţie este dominată de companii chineze. Ea deţine în Australia de Vest drepturile unui important zăcământ de disprosiu.

Potrivit societăţii, aproape 99% din disprosiul mondial este în prezent produs în China.

Dacă pentru Occident „China face să planeze ameninţări asupra securităţii naţionale”, discursul Beijingului este că el „investeşte” şi „contribuie la dezvoltarea şi protejarea mediului”, explică Marina Zhang, profesor asociat la Institutul de relaţii Australia-China din cadrul Universităţii de Tehnologie de la Sydney.

Însă, chiar dacă este „foarte bine” să se dezvolte căi de aprovizionare independente de China, este de asemenea puţin probabil ca acest lucru să se facă pe termen scurt sau mediu, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul......
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...