Premierul – consultări cu ministerele Transporturilor şi Dezvoltării pe tema proiectelor care vor fi finanţate în continuare din PNRR

Premierul Ilie Bolojan a avut marţi consultări pe tema prioritizării investiţiilor propuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, în scopul analizării proiectelor care vor fi în continuare susţinute prin acest mecanism european, precum şi pentru identificarea altor surse de finanţare pentru proiectele care nu se încadrează în PNRR.
AGERPRES - mar, 26 aug. 2025, 19:53
Premierul - consultări cu ministerele Transporturilor şi Dezvoltării pe tema proiectelor care vor fi finanţate în continuare din PNRR
Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectele de transport şi de dezvoltare locală care vor fi finalizate până la sfârşitul lunii august 2026, precum şi cele asumate de România drept ţinte de investiţii prin PNRR, vor fi în continuare finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În domeniul transporturilor, au fost analizate proiectele de infrastructură rutieră, cu accent pe Autostrada Moldovei – A7, precum şi proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare, precizează sursa citată.

În ceea ce priveşte Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, discuţiile s-au concentrat pe investiţiile incluse în componenţa” Valul Renovării”, achiziţionarea de vehicule nepoluante de către comunităţile locale şi susţinerea mobilităţii urbane durabile, conform comunicatului.

„Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vor prezenta Guvernului, în scurt timp, proiectele prioritizate, pentru a beneficia în continuare de finanţare din PNRR, iar pentru celelalte proiecte contractate, care sunt vitale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport şi a comunităţilor locale, vor fi identificate surse de finanţare din Programul Operaţional Sectorial Transporturi, Fondul de Modernizare, Fondul Social European, alte surse de finanţare europene sau naţionale”, se arată în comunicat.

În cadrul reuniunii, premierul a subliniat că, pentru mediul economic şi pentru dinamica implementării proiectelor, „este esenţial să avem o radiografie clară a stadiului de realizare a investiţiilor şi a finanţărilor asigurate”.

„Fiecare ministru are deplină libertate să stabilească portofoliul de proiecte şi etapizarea lor, pe baza unor principii clare de dezvoltare strategică, cu încadrarea în anvelopa de finanţare. Obiectivul nostru ferm este să menţinem un nivel cât mai ridicat al investiţiilor”, a afirmat Ilie Bolojan.

La întâlnirile de lucru de la Palatul Victoria au participat, alături de prim-ministrul Bolojan, vicepremierii Marian Neacşu şi Tanczos Barna, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian-Constantin Şerban, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila-Zoltan, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor şi ai Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Întâlnirile de marţi reprezintă a două rundă de consultări după cele din data de 21 august avute cu ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului.

Consultările pentru prioritizarea finanţării proiectelor de investiţii vor continua în perioada următoare cu celelalte ministere coordonatoare de reformă şi de investiţii din PNRR.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...