Premierul elen lucrează fără salariu de la preluarea funcţiei

Economica.net
01 03. 2012
papademos_89630000

Şeful executivului a declarat unor jurnalişti germani, după întâlnirea de miercuri cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că a renunţat la salariu încă de la preluarea postului de premier interimar în urmă cu peste trei luni.

Anterior preluării funcţiei de premier, Papademos a lucrat tot fără salariu în postul de consilier al predecesorului său, George Papandreou.
Preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, a renunţat la salariu luna trecută ca semn al solidarităţii cu populaţia, lovită de măsurile dure de austeritate adoptate de autorităţi.

Potrivit cotidianului elen Ta Nea, nici măcar persoanele apropiate premierului nu au avut ştiut de decizia acestuia de a renunţa la salariu.

Ministerul de Finanţe a publicat, miercuri, ca răspuns la o cerere a parlamentului, o listă cu funcţionarii publici care au dreptul la salarii de peste 5.000 de euro pe lună. Lista salariilor brute de peste 5.000 de euro pe lună include preşedintele, premierul, miniştrii, secretarii de stat şi membrii parlamentului.
Guvernul elen a redus săptămâna aceasta salariul minim mediu mediu cu 22%, la 751 euro, şi pensiile de peste 1.300 euro cu 12%, parte a măsurilor dure de austeritate necesare pentru a primi pachetul de finanţare externă de 130 de miliarde de euro de la UE şi FMI.