Premierul elen: Nu s-a discutat despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro la summit

Liderii europeni nu au "avut nicio discuţie" despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro în cadrul summitului de la Bruxelles, a subliniat premierul grec Panagiotis Pikrammenos, după ce Atena a dezminţit zvonuri în acest sens, relatează AFP.
Economica.net - J, 24 mai 2012, 05:32
Premierul elen: Nu s-a discutat despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro la summit

„Nu s-a ţinut nicio discuţie pe acest subiect”, a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă după ce a fost întrebat despre publicarea în presă a zvonurilor conform cărora li s-a cerut membrilor zonei euro să pregătească planuri de ieşire a Greciei din zona euro.

În cursul unei întâlniri bilaterale cu Merkel, cancelarul german s-a arătat „surprinsă şi enervată că această problemă a fost ridicată”, a declarat el.

Întrebat dacă Grecia ar fi ajutată de extinderea perioadei de rambursare a datoriilor sale, ministrul de Finanţe George Zanias a apreciat că „asta ar putea ajuta, însă aceasta necesită în acelaşi timp finanţări adiţionale din partea creditorilor noştri şi ţine de ei să decidă dacă sunt sau nu pregătiţi să o facă”.

Cu câteva ore înainte, ministrul grec de Finanţe a dezminţit „categoric” zvonurile privind un plan de ieşire a Greciei din zona euro.

„Ministrul grec de Finanţe dezminte categoric articolele conform cărora în cadrul unei teleconferinţe desfăşuratâ (luni) în cadrul Eurogrup, el le-a solicitat membrilor zonei euro să pregătească planuri pentru a face faţă unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro”. a indicat acesta într-un comunicat.

„Acest gen de articole nu corespund realităţii şi ascund efortul pe care ţara îl face pentru a se confrunta cu problemele sale”, conform textului ministerial.

Liderii europeni nu au „avut nicio discuţie” despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro în cadrul summitului de la Bruxelles, a subliniat premierul grec Panagiotis Pikrammenos, după ce Atena a dezminţit zvonuri în acest sens, relatează AFP.

„Nu s-a ţinut nicio discuţie pe acest subiect”, a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă după ce a fost întrebat despre publicarea în presă a zvonurilor conform cărora li s-a cerut membrilor zonei euro să pregătească planuri de ieşire a Greciei din zona euro.

În cursul unei întâlniri bilaterale cu Merkel, cancelarul german s-a arătat „surprinsă şi enervată că această problemă a fost ridicată”, a declarat el.

Întrebat dacă Grecia ar fi ajutată de extinderea perioadei de rambursare a datoriilor sale, ministrul de Finanţe George Zanias a apreciat că „asta ar putea ajuta, însă aceasta necesită în acelaşi timp finanţări adiţionale din partea creditorilor noştri şi ţine de ei să decidă dacă sunt sau nu pregătiţi să o facă”.

Cu câteva ore înainte, ministrul grec de Finanţe a dezminţit „categoric” zvonurile privind un plan de ieşire a Greciei din zona euro.

„Ministrul grec de Finanţe dezminte categoric articolele conform cărora în cadrul unei teleconferinţe desfăşuratâ (luni) în cadrul Eurogrup, el le-a solicitat membrilor zonei euro să pregătească planuri pentru a face faţă unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro”. a indicat acesta într-un comunicat.

„Acest gen de articole nu corespund realităţii şi ascund efortul pe care ţara îl face pentru a se confrunta cu problemele sale”, conform textului ministerial.

Vezi cele mai importante declaraţii de la Summitul UE aici

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, modernizat de spaniolii de la FCC
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara ...
Circulația feroviară se redeschide începând de astăzi, 31 august 2026, ora 16:50, pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est, aferent lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei......
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ

Platforma de investiţii MetaWealth a atras o finanţare de 19 milioane de euro destinată proiectului Dumbrava, de stocare ...
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de 16 companii din industria IT
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de ...
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ...
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială

Ministerul Apărării din Japonia a solicitat luni un buget record de 8.900 de miliarde de yeni (48 de miliarde de euro) ...