Premierul Emil Boc discută cu FMI despre majorarea pensiilor şi salariilor

Salariile si pensiile sunt la mâna FMI-ului. Deși președintele Traian Băsescu a spus clar că nu a văzut bani pentru majorări în buget, premierul discută joi la Palatul Victoria despre salarii cu reprezentanții FMI, ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 15:50

Premierul Emil Boc a reafirmat joi că în acest moment nu se poate discuta de creşteri de pensii şi salarii şi că acest lucru va fi posibil în viitor dacă România rămâne pe creştere economică.

Cunoaşteţi poziţia Guvernului. În acest moment, nu putem discuta de majorări de pensii şi salarii. Dacă România nu face paşi înapoi, rămâne pe creştere economică şi nu cădem în patima populismului va fi posibil în viitor”, a spus Boc întrebat dacă la întâlnirea de joi cu reprezentanţii FMI, BM şi CE va discuta despre majorări de pensii şi salarii.

El a precizat că primul lucru care trebuie întreprins este legat de stabilizarea economiei.

„UE se pregăteşte să intre în recesiune, or, în aceste condiţii trebuie să ai grijă de ceea ce poate fi conservat şi prudenţa trebuie să fie cel mai important element la care să ne gândim”, a subliniat premierul.

Întrebat cum comentează afirmaţiile liderilor UDMR potrivit cărora pensiile şi salariile ar trebui majorate începând cu aprilie-mai, şeful Guvernului a răspuns: „Oamenii politici pot să facă afirmaţii, Guvernul spune o singură dată, atunci când are toate datele pe masă şi spune ‘da, se poate’. Până atunci nu facem promisiuni, nu lansăm ipoteze, ci doar ne asigurăm ca lucrurile să fie sub control şi să asigurăm stabilitatea economică a ţării”.

Premierul Emil Boc se întâlneşte, joi, la ora 18,00, cu o delegaţie a FMI, BM şi CE.

Te-ar mai putea interesa și
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. Vezi lista modelelor şi anul de fabricaţie
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. ...
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de......
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express, liderul global al pieței de servicii de curierat internațional a anunțat vineri modificarea anuală a tarifelor, ...
CNAIR: Platforma TollRo va putea fi utilizată începând cu 1 octombrie 2026
CNAIR: Platforma TollRo va putea fi utilizată începând cu 1 octombrie 2026
Etapa de testare a platformei TollRo se va încheia pe 29 septembrie 2026. Începând cu 1 octombrie 2026 - rovinieta, tichetul ...
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul de lege pentru alegerile anticipate va fi pus în transparenţă săptămâna viitoare
România se pregăteşte pentru alegeri anticipate – Anunţ oficial de la Autoritatea Electorală Permanentă: Proiectul ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că săptămâna ...