Premierul grec Alexis Tsipras, invitat de cancelarul Angela Merkel lunea viitoare la Berlin

Economica.net
16 03. 2015
merkel_3_98898000_49399300_38147200

Angela Merkel ‘a cerut’ luni dimineaţa să discute la telefon cu omologul său elen şi i-a adresat acestuia în timpul conversaţiei ‘invitaţia’ de a veni la Berlin luni, 23 martie, potrivit unui comunicat al cabinetului premierului elen care care a acceptat invitaţia.

Anunţul acestei deplasări a premierului Alexis Tsipras în Germania ar putea suna ca o intenţie de aplanare a tensiunilor din partea celor doi lideri, în timp ce războiul declaraţiilor s-a intensificat între Atena şi Berlin în ultima săptămână pe fondul negocierilor europene privind programul economic al guvernului stângii radicale Syriza.

Grecia doreşte să elimine măsurile de austeritate care însoţesc ajutorul financiar din partea partenerilor săi din zona euro, în timp ce aceştia din urmă, în special Germania, sunt reticente cu privire la slăbirea presiunii asupra ţării.

În ultima vreme, politicieni greci pun tot mai des problema ca Germania să-i plătească Greciei reparaţii pentru crimele comise de naţional-socialiştii germani în anii celui de Al Doilea Război Mondial, ceea ce a influenţat, probabil, atitudinea germanilor în sondaje. Potrivit estimărilor unor parlamentari greci, Germania ar trebui să-i plătească statului grec 7,1 miliarde de dolari la valoarea din 1938, adică 108 miliarde de euro la preţurile actuale.