Ce nu vedeţi la MTV:hit pe internet cu premierul grec. „Fuck You Papan­dreou” VIDEO

"Era liderul unei tări în prag de faliment. Când euro a venit, (grecii) s-au pus pe cheltuit", sunt versuri dintr-un filmuleţ video postat de site-ul luckymedia.nl în care premierul grec este criticat pentru decizia de organizare a referendumului privind planul de salvare a Greciei.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 11:36

Premierul elen Giorgios Papandreou a provocat surpriză în Europa anunţând luni decizia de a convoca un referendum în Grecia pentru aprobarea planului european de reducere a datoriei şi limitare a crizei din zona euro, decis săptămâna trecută la Bruxelles.

Un rezultat negativ al votului la referendum poate, teoretic, obliga Grecia să renunţe la moneda euro, afectând astfel întregul sistem financiar global.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, avertiza miercuri că Grecia trebuie să se hotărască dacă vrea să rămână în zona euro şi să-şi clarifice poziţia privind planul de salvare european decis săptămâna trecută, dacă vrea să spere să obţină ajutorul financiar prevăzut de UE.

Te-ar mai putea interesa și
Luxemburg a amendat Amazon cu peste 888 de milioane de dolari pentru încălcarea GDPR
Luxemburg a amendat Amazon cu peste 888 de milioane de dolari pentru încălcarea GDPR
Autoritățile din Luxemburg care se ocupă de protecția datelor cu caracter personal au penalizat gigantul american Amazon cu o amendă de 886,6 milioane de dolari (746 milioane de euro), deoarece......
Noi reglementări privind concediile medicale intră în vigoare de la 1 august. Cel puțin două episoade de recuperare pentru fiecare episod de boală
Noi reglementări privind concediile medicale intră în vigoare de la 1 august. Cel puțin două episoade de recuperare ...
Noi reglementări referitoare la modul de acordare a concediilor medicale vor intra în vigoare începând cu data de 1 august, ...
Update: Controlul navei a fost preluat de echipaj. Un marinar român și unul britanic au fost uciși în timpul unui atac pirateresc comis în largul coastelor Omanului
Update: Controlul navei a fost preluat de echipaj. Un marinar român și unul britanic au fost uciși în timpul unui atac ...
Update: Petrolierul Mercer Street care a fost atacat în Marea Arabiei este din nou sub controlul echipajului şi se îndreaptă ...
Umbrărescu, desemnat a treia oară câștigător pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești
Umbrărescu, desemnat a treia oară câștigător pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești
Constructorul român Dorinel Umbrărescu a fost desemnat a treia oară câștigător al licitației pentru tronsonul 4 al ...