Premierul israelian se va întâlni cu Joe Biden marţi la Washington

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, invitat miercuri să ţină un discurs în faţa Congresului Statelor Unite, urmează să se întâlnească marţi la Washington cu preşedintele american Joe Biden, a anunţat biroul său duminică, informează AFP, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 21 iul. 2024, 11:19
Premierul israelian se va întâlni cu Joe Biden marţi la Washington

„Întâlnirea prim-ministrului Benjamin Netanyahu cu preşedintele american Joe Biden va avea loc marţi la prânz”, se arată într-un comunicat succint difuzat de biroul premierului israelian.

În comunicat se mai menţionează că avionul lui Netanyahu „va decola, prin urmare, mâine (luni) dimineaţă” spre capitala SUA.

Vizita are loc după mai bine de nouă luni de război între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza care a tensionat relaţiile dintre statul israelian şi Statele Unite, principalul său aliat.

Washingtonul este iritat în ultimele luni de consecinţele ripostei Israelului la atacul din 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul său, insistând cu regularitate asupra protecţiei civililor din Fâşia Gaza şi asupra intrării ajutoarelor umanitare în enclava palestiniană.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul anunţă că două petroliere au suferit explozii în Strâmtoarea Ormuz. Unul s-a scufundat
Iranul anunţă că două petroliere au suferit explozii în Strâmtoarea Ormuz. Unul s-a scufundat
Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat duminică că două petroliere au lovit mine marine, unul scufundându-se, în Strâmtoarea Ormuz unde Iranul vizează în mod regulat navele ce navighează......
O nouă obligație europeană dedicată firmelor. Ce este portofelul digital pentru firme, ce obligații aduce el și ce avantaje are
O nouă obligație europeană dedicată firmelor. Ce este portofelul digital pentru firme, ce obligații aduce el și ce ...
România va trebui să implementeze, asemeni tuturor țărilor din Uniunea Europeană, un sistem de portofel digital pentru ...
Ucraina anunţă că a lovit o rafinărie de petrol şi o uzină de armament din Rusia
Ucraina anunţă că a lovit o rafinărie de petrol şi o uzină de armament din Rusia
Forţele ucrainene au atacat sâmbătă noaptea combinatul petrochimic Nijnekamskneftekim, un important producător de cauciuc ...
Fermierii români se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului PAC pentru perioada 2028-2034
Fermierii români se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului PAC pentru perioada 2028-2034
Organizaţiile fermierilor şi cooperativelor din România îşi exprimă solidaritatea cu fermierii europeni şi se alătură ...