Premierul polonez Donald Tusk anunță un plan de investiții record în valoare de 155 de miliarde de euro

Prim-ministrul polonez Donald Tusk (foto) a anunţat luni un plan de investiţii record de 155 de miliarde de euro pentru 2025 vizând relansarea creşterii economice şi întărirea securităţii ţării în contextul războiului din Ucraina, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 feb. 2025, 16:47
Premierul polonez Donald Tusk anunță un plan de investiții record în valoare de 155 de miliarde de euro

„Nu a existat niciodată o asemenea sumă în istoria economiei poloneze” pentru cheltuieli cu investiţiile, a subliniat Tusk, într-un discurs la Bursa de la Varşovia.

„Bineînţeles, securitatea este o precondiţie, (de aceea) nu este o coincidenţă dacă o mare sumă de bani va fi investită direct în securitate”, a afirmat el.

Polonia, singura ţară din UE care are graniţe cu Rusia şi Ucraina, a anunţat în 2024 că va cheltui peste 2,3 miliarde de euro pentru a-şi întări frontiera estică în faţa unui inamic potenţial.

În discursul de luni, Tusk a mai spus că Polonia va avea ca ambiţie să depăşească economiile ţărilor occidentale din UE, „care, până recent, ne priveau cu dispreţ”.

Prim-ministrul polonez, ajuns la guvernare în 2023 în fruntea unei coaliţii centriste, s-a angajat să atragă investiţii străine, dând asigurări că a avut discuţii avansate cu Google, Amazon, IBM şi Microsoft.

„Şefii Microsoft şi Google vor fi invitaţii mei în Polonia în zilele următoare şi vom finaliza planurile lor de investiţii”, a spus el, fără alte detalii.

Polonia, care ocupă o poziţie logistică crucială pentru transportul armamentelor trimise de ţările occidentale în Ucraina, va investi în infrastructurile rutieră şi feroviară, a continuat Tusk.

„Până în 2032, în şapte ani vom fi investit 180 de miliarde de zloţi (44 de miliarde de dolari) în căile ferate poloneze”, a indicat el.

Conform primelor estimări ale agenţiei guvernamentale de statistică (GUS), economia poloneză a avut o creştere de 2,9% în 2024, după un avans de 0,1% în 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate de stocare a energiei electrice în baterii de cel puțin 500 MW în......
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor ...