Premierul Serbiei: Kosovo nu mai este al nostru. Trebuie să salvăm ce mai este de salvat

Economica.net
08 03. 2013
ivica_dacic_17830500

‘Zece ani m-am minţit pe mine însumi că provincia Kosovo este a noastră, deşi aceasta este scris în Constituţie. Astăzi nu mai ajută la nimic. Preşedintele Serbiei nu poate merge liber în Kosovo, la fel ca premierul, miniştrii, poliţia sau armata’, a afirmat Dacic, într-un interviu, care a stârnit comentarii diverse, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, etnicilor sârbi din Kosovo le este permis un singur lucru în prezent – să părăsească autoproclamata republică.

În anii următori, Serbia va avea multe de făcut pentru delimitarea şi stabilirea de noi frontiere de stat ‘ reale’ şi pentru ‘a salva ceea ce mai poate fi salvat în Kosovo’, a afirmat el, subliniind în primul rând necesitatea de a asigura condiţii de securitate pentru sârbii care trăiesc acolo.

‘Numai în acest fel Serbia poate avea un viitor’, a exclamat premierul sârb, al cărui interviu survine în contextul discuţiilor pe care le-a purtat la 4 martie cu premierul din Kosovo, Hashim Thaci, cu medierea şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton.

Unii observatori occidentali au întrevăzut în această declaraţie a premierului sârb disponibilitatea Belgradului de a ‘face o cotitură istorică’ în relaţiile cu Pristina pentru a accelera stabilirea unui calendar pentru începerea negocierilor privind aderarea Serbiei la UE.

La mijlocul lunii februarie, Egiptul a recunoscut suveranitatea Kosovo, care marchează a cincea aniversare de la autoproclamarea independenţei sale (unilaterale) faţă de Serbia.

La 6 ianuarie a.c., guvernul de la Pristina i-a refuzat preşedintelui sârb Tomislav Nikolić dreptul de a asista la slujba de Crăciun la mănăstirea Gracanica, de lângă Pristina.

Premierul kosovar a explicat că aceasta decizie este o replică la interdicţia autorităţilor sârbe pentru administraţia din Kosovo de a vizita zone din sudul Serbiei, locuite în majoritate de etnici albanezi. Dacă sârbii vor revoca această interdicţie atunci şi preşedintele Serbiei va primi permisiunea a vizita Kosovo, a adăugat el.

Partea albaneză a populaţiei din Kosovo, care şi-a autoproclamat în 2008 independenţa, are o atitudine ostilă faţă de preşedintele Serbiei, pe care îl consideră un naţionalist radical şi unul din conducătorii din umbră a sârbilor în războiul de acum 15 din Balcani.