Premierul spune că nu ia în calcul, în prezent, noi restricţii. Soluţia pe termen lung – vaccinarea

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, vineri, că nu ia în calcul, în prezent, adoptarea de noi restricţii în contextul creşterii cazurilor de infectări cu SARS-CoV-2 şi numărului de pacienţi internaţi la terapie intensivă.
AGERPRES - vin, 19 mart. 2021, 14:48
Premierul spune că nu ia în calcul, în prezent, noi restricţii. Soluţia pe termen lung - vaccinarea

„În acest moment, nu”, a replicat premierul, întrebat într-o conferinţă de presă dacă ia în considerare noi restricţii.

Potrivit premierului, „singura soluţie de a putea ieşi cât mai repede din pandemie” este vaccinarea, iar orice alte variante sunt temporare.

„Îmi place şi mie să mă uit la date, foarte mult. Şi aş vrea să vă aduc aminte că cifrele pe care vedem astăzi le aveam şi în decembrie şi noiembrie anul trecut, dar astăzi avem puţin mai multe restricţii. Ştiţi foarte bine că am redus ora de circulaţie noaptea, de la 23,00 la 22,00. În acelaşi timp, creşterea la numărul de persoane care a mers la ATI este mai mică decât vedeam creştere în valul anterior. Atunci mergeam de la 600 la 1.200, acum mergem la 950, la 1.300. Deci, oarecum, lucrurile sunt puţin diferite. Iar astăzi, avem un lucru în plus, pe care nu îl aveam acum câteva luni de zile, o campanie de vaccinare. Avem vaccin. Deci, lucrurile acestea trebuie luate toate în calcul înainte de a lua o decizie despre ce facem cu restricţiile. Eu zic că, în acest moment, trebuie să evaluăm situaţia, să vedem cum merg lucrurile, dar prioritar pentru mine este accelerăm campania de vaccinare, cu toate posibilităţile pe care le avem, pentru că este singura soluţie de a putea ieşi cât mai repede din pandemie. Orice alte lucrururi sunt doar temporare. Campania de vaccinare şi vaccinul este singura soluţie pe termen lung”, a susţinut el.

Citeste si: Noi restricţii propuse de CNSU: restricţionarea circulaţiei între orele 22.00 şi 05.00 şi reducerea la 70% la capacităţii în unităţile de cazare – DOCUMENT

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...