Premierul ucrainean cere ONU să nu se ridice sancţiunile contra Moscovei

Economica.net
25 09. 2014
petro_porosenko_653x367_04738200

‘Facem apel la partenerii noştri să nu ridice sancţiunile până când Ucraina nu redobândeşte controlul întregului său teritoriu’, a declarat Iaţeniuk în faţa Adunării Generale a ONU, denunţând încă o dată ‘invazia’ rusă în estul Ucrainei.

Cu câteva ore înainte, preşedintele american Barack Obama a promis la tribuna ONU că occidentalii ar ridica sancţiunile dacă Rusia alege ‘calea diplomaţiei şi păcii’.

‘Nu avem încredere în cuvinte, noi credem doar în fapte şi acţiuni’, a declarat Iaţeniuk, cerând Rusiei ‘să îşi respecte obligaţiile internaţionale şi să respecte cele douăsprezece puncte ale acordului de încetare a focului’ de la Minsk încheiat la 20 septembrie.

‘În fiecare zi, în ciuda acordului de încetare a focului, noi pierdem soldaţi ucraineni’ în luptele cu separatiştii proruşi, a deplâns Iaţeniuk.

El a denunţat atitudinea Rusiei, care ‘este mai degrabă un membru de insecuritate decât un membru al Consiliului de Securitate’ al ONU.

‘Acesta este un membru al Consiliului de Securitate ce încalcă principiile Cartei Naţiunilor Unite, ceea ce este inacceptabil’, a spus el, denunţând anexarea Crimeii şi sprijinul Rusiei pentru rebelii separatişti din estul Ucrainei.