Presa chineză oficială avertizează Taiwanul împotriva tentaţiei de a-şi susţine independenţa

Economica.net
08 11. 2015
xi_jinping_xinhua_59431900

Îndelungata strângere de mână între preşedinţii chinez Xi Jinping şi taiwanez Ma Ying-jeou sâmbătă, la Singapore, are o mare importanţă simbolică, aceasta fiind prima întâlnire între conducătorii celor două regimuri antagoniste după sfârşitul războiului civil şi proclamarea de către Mao Tse-toung a Republicii Populare Chineze (RPC) în 1949, când naţionaliştii din Kuomintang (KMT) s-au refugiat în Taiwan, subliniază AFP.

Dar reuniunea a pus în lumină şi tensiunile în continuare actuale între regimurile de pe cele două maluri ale strâmtorii Formosa. China a desfăşurat circa 1.500 de rachete cu scopul de a descuraja Taiwanul să-şi declare independenţa.

Relaţiile s-au destins net odată cu sosirea la putere în 2008 a preşedintelui Ma care promitea că ameliorarea relaţiilor bilaterale ar fi sinonimă cu o creştere a prosperităţii.

Dar, suscitând neliniştile Beijingului, principalul partid al opoziţiei taiwaneze, Partidul Democrat Progresist (PDP), care militează în mod tradiţional pentru o declarare oficială a independenţei, pare să fie bine plasat în opţiunile localnicilor pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din ianuarie în Taiwan.

Cotidianul Poporului, organul Partidului Comunist Chinez, a avertizat într-un editorial împotriva oricărei proclamări a ‘independenţei Taiwanului’. Insula – potrivit lui – trebuie să respecte ‘consensul din 1992’, un acord tacit între Beijing şi Taipei pentru a considera că nu există decât o singură Chină, dar care lasă fiecărei părţi libertatea de a interpreta cum trebuie să fie această Chină unică.

În afara acestuia, afirmă jurnalul, ‘nava dezvoltării paşnice ar putea întâlni valuri agitate şi o mare furtunoasă’. ‘Ea s-ar putea chiar scufunda.’

Global Times, cotidian naţionalist, a întărit: ‘Societăţii taiwaneze îi lipseşte vigilenţa. Taiwanul a eşuat în a impune restricţii forţei sale de distrugere potenţială.’

Taiwanul ‘trebuie să amintească candidaţilor (la alegerile prezidenţiale) că doar aderând la consensul din 1992 îşi vor putea îndeplini obligaţiile şi garanta o pace durabilă celor 23 de milioane de localnici’, scrie jurnalul.

PDP nu recunoaşte acest acord. Candidata sa – Tsai Ing-wen – a repetat în mai multe rânduri că va menţine ‘statu quo’-ul în caz de victorie în alegerile din ianuarie. Însă, observă AFP, ea va fi supusă unor presiuni puternice din partea susţinătorilor independenţei în cadrul partidului său.