Preşedinta Maia Sandu speră ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în 2030

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aleasă în 2020 pe o platformă pro-europeană şi anticorupţie, şi-a exprimat joi speranţa ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană înainte de 2030, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 30 dec. 2022, 09:02
Preşedinta Maia Sandu speră ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în 2030

„Dorinţele mele sunt foarte ambiţioase”, a spus Sandu în declaraţii transmise pe postul public de televiziune Moldova-1.”Cred că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene până la sfârşitul acestui deceniu”.

UE a acceptat candidatura la aderare a Republicii Moldova în luna iunie, când a acorda acelaşi statut şi Ucrainei. Decizia a fost un triumf diplomatic pentru Maia Sandu, care conduce una din cele mai sărace ţări din Europa, care se confruntă cu numeroase probleme economice, notează Reuters.

Intrarea în UE implică un proces lung şi complex de aliniere a legislaţiei la cea europeană, dar Dumitru Alaiba, noul ministru al Economiei, a declarat luna aceasta pentru Reuters că elaborează un plan de reforme pe termen lung şi va reduce birocraţia pentru a pune bazele unei economii favorabile afacerilor şi pentru a accelera aderarea la UE. El a spus că priorităţile sale vor include dereglementarea economiei şi revizuirea unui sistem fiscal greoi care a descurajat investitorii, a permis extinderea corupţiei şi a redus veniturile.

Republica Moldova se străduieşte să îşi scadă dependenţa de gazul rusesc pe măsură ce se confruntă cu întreruperi de curent cauzate parţial de atacurile Moscovei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Se confruntă, de asemenea, cu proteste faţă de creşterea inflaţiei.

Miercuri, compania de stat din Republica Moldova, Energocom, a anunţat un acord cu Nuclearelectrica din România pentru furnizarea de energie electrică care să acopere 80% din cantitatea anticipată ca deficientă în ianuarie 2023.

Producătorii români de energie au primit permisiunea de a vinde energie electrică Republicii Moldova la preţul plafonat de 450 de lei/MWh.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...