Preşedintele AAAS: Văd în Fortus Iaşi un potenţial de peste 100 milioane euro cifră de afaceri

Fostul combinat de utilaj greu Fortus Iaşi ar putea obţine în următorii 1-2 ani o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, acesta având produse de calitate deosebită, a apreciat, marţi, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Adrian Constantin Volintiru.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 13:24
Preşedintele AAAS: Văd în Fortus Iaşi un potenţial de peste 100 milioane euro cifră de afaceri

Potrivit acestuia, Fortus Iaşi este unul dintre principalele proiecte pe care AAAS le are în privinţa resuscitării economiei şi industriei româneşti. În acest context, şeful Autorităţii şi-a exprimat siguranţa că această fabrică va fi salvată şi va înregistra o dezvoltare foarte mare.

„Unul dintre proiectele mari pe care le avem este Fortus Iaşi, combinatul de utilaj greu, care are în prezent 50 de salariaţi. Este o fabrică pe care suntem convinşi că o vom slava şi care va creşte foarte mult. Eu, personal, văd în Fortus Iaşi un potenţial de peste 100 de milioane de euro cifră de afaceri în următorul un an şi jumătate – doi ani şi undeva peste 1.500 de salariaţi”, a spus Volintiru, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că potenţialul mare al firmei constă în calitatea deosebită a produselor Fortus.

„În acelaşi timp, poate avea o deschidere foarte mare pe pieţele Europei de Vest şi în zona portului”, a adăugat acesta.

Volintiru a menţionat că în portofoliul AAAS sunt o serie de societăţi aflate în insolvenţă, în faliment sau în lichidare.

„Şi aici mă refer la Aversa, la Remin Baia Mare, la Fortus Iaşi. Ideea noastră este de resuscita industria şi economia românească atât cât este posibil. Şi aici avem în vedere mai multe soluţii. De exemplu, pentru mine ar fi foarte simplu ca în perioada următoare să vindem Fortus. Fortus este o fabrică ce arată foarte tentant la vânzare în momentul acesta la valoarea de vânzare a activelor sau la valoare de piaţă, pentru că Fortus nu mai este în faliment, ci în perioadă de observare. Ce mă interesează pe mine la Fortus este să creştem foarte mult cifra de afaceri, să creştem portofoliul de clienţi”, a subliniat şeful AAAS.

Reprezentantul Autorităţii a menţionat că, în 2012, Fortus Iaşi a avut o cifră de afaceri de 10 – 12 milioane de euro, enorm de puţin în opinia sa, pentru că acest lucru arată o încărcare cam de 25-30%.

„Între timp, încărcarea a ajuns la 55%. Ieşirea din faliment a adus noi contracte şi noi comenzi în Fortus. Deci, Fortus este un business care poate fi crescut foarte, foarte bine cu un management competent, cu o politică de marketing. Piaţa trebuie să şi-o facă ei, dar, dacă în prezent are 50-55% comenzi, înseamnă că are piaţă şi se poate dezvolta”, a argumentat Adrian Volintiru.

În plus, deşi datoria netă a societăţii este acum de 45 – 50 milioane de lei, Fortus are un mare avantaj: activele sale valorează 189 milioane de euro, iar datoriile bancare sunt de doar un milion de euro.

„Deci, Fortus, în momentul în care aduce un portofoliu de comenzi care să ajungă la 60-65%, devine un business bancabil şi se poate dezvolta foarte uşor”, a conchis Volintiru.

Compania de utilaj greu, ultima mare societate de producţie aflată în prezent în portofoliul AAAS (fostul AVAS), se află în reorganizare, în urma pierderilor înregistrate. Administratorul judiciar al societăţii Fortus Iaşi este consorţiul format din Eurobusiness LRJ SPRL şi ISD Insolvency SPRLA.

AVAS este creditorul majoritar al societăţii, înscris în tabelul definitiv al creanţelor acceptate şi garantate cu o creanţă în sumă de 172,53 milioane de lei, reprezentând 79,6007% din masa credală. În această calitate, cât şi în cea de acţionar majoritar, cu o cotă de 60,0297%, Autoritatea s-a implicat pentru ca, împreună cu administratorul judiciar, să poată identifica cele mai eficiente măsuri economice care să conducă la redresarea nucleului activ al societăţii, având şi posibile efecte pozitive în plan social. AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cel mai mare centru de training maritim și offshore din Europa a fost deschis astăzi la Constanța
FOTO Cel mai mare centru de training maritim și offshore din Europa a fost deschis astăzi la Constanța
Ministrul Transporturilor Ciprian Șerban anunță joi că a fost la deschiderea celui mai mare centru de training maritim și offshore din Europa. Acesta se află la Constanța și este realizat de......
Familia Erbașu investește 5 milioane euro pentru a dubla capacitatea de producție pentru lactatele Nucet
Familia Erbașu investește 5 milioane euro pentru a dubla capacitatea de producție pentru lactatele Nucet
Familia Erbașu continuă investițiile în sectorul agroalimentar și pregătește o investiție de 5 mil. euro pentru a ...
Şoc valutar – „Leul a luat foc”. Ce spune consilierul lui Isărescu despre câte miliarde a pierdut BNR din rezerva valutară în două zile, înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale
Şoc valutar – „Leul a luat foc”. Ce spune consilierul lui Isărescu despre câte miliarde a pierdut BNR ...
Piaţa valutară "a luat foc" înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar România a pierdut opt miliarde ...
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 26 februarie 2026, o echipă mixtă – formată din reprezentanți ...