Preşedintele american Joe Biden a coborât în sondaje la 40%, aproape de minimul mandatului

Rata de aprobare de către americani a prestaţiei preşedintelui democrat Joe Biden este de 40%, aproape de minimul mandatului început în 2021, arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos, ale cărui rezultate au fost publicate joi.
AGERPRES - J, 19 ian. 2023, 14:45
Preşedintele american Joe Biden a coborât în sondaje la 40%, aproape de minimul mandatului

În urmă cu o lună, un sondaj similar consemna 39% opinii favorabile despre liderul de la Casa Albă.

Reuters menţionează şi contextul lipsei de popularitate a preşedintelui: criticile republicanilor privind documentele secrete găsite în ultimele luni în locuinţa acestuia din statul Delaware.

Biden a început anul într-o situaţie bună, după rezultatele neaşteptat de bune obţinute de democraţi la alegerile pentru Congresul SUA de la jumătatea mandatului prezidenţial şi după ce s-a confirmat că inflaţia este în scădere. Republicanii păreau dezorientaţi, având nevoie de câteva zile pentru a desemna un nou preşedinte al Camerei Reprezentanţilor.

Cel mai recent sondaj sugerează însă că publicul american nu şi-a schimbat semnificativ opinia despre preşedintele în vârstă de 80 de ani, care se pregăteşte să candideze din nou în 2024. Surse ale agenţiei Reuters afirmă că el şi-ar putea anunţa oficial intenţia chiar luna viitoare, după discursul despre starea naţiunii din 7 februarie.

Mandatul lui Biden, început în toiul epidemiei de COVID-19, a fost marcat de sechelele economice ale crizei sanitare mondiale, inclusiv o inflaţie în creştere rapidă. În mai şi iunie anul trecut, rata de aprobare a performanţelor sale scăzuse chiar la 36%.

Ultimul sondaj Reuters/Ipsos arată că americanii sunt nemulţumiţi de conducerea de la Washington în general. Doar 20% din cei care au răspuns la întrebări îl apreciază favorabil pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, cel mai înalt oficial republican ales. Despre Cameră în ansamblu opiniile sunt bune doar în proporţie de 38%, iar despre Senat – de 35%.

Consultarea publică a avut loc timp de trei zile, încheindu-se duminică. Au fost consemnate răspunsurile a 1035 de adulţi dintr-un eşantion reprezentativ la nivel naţional. Marja de eroare este de +/- 3%, precizează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...