Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei Martin Schlegel respinge adoptarea bitcoin ca activ de rezervă

Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) a declarat vineri că criptomonedele nu îndeplinesc standardele instituţiei de monedă de rezervă, respingând solicitările promotorilor cripto de a deţine bitcoin ca instrument de acoperire împotriva riscurilor în creştere cu care se confruntă economia mondială, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 25 apr. 2025, 16:50
Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei Martin Schlegel respinge adoptarea bitcoin ca activ de rezervă

Promotorii criptomonedelor sporesc presiunile asupra SNB să cumpere bitcoin, argumentând că turbulenţele economice provocate de taxele vamale americane fac mai importantă diversificarea rezervelor băncii centrale.

Ei au lansat o campanie pentru un referendum în vederea modificării constituţiei Elveţiei şi pentru a cere SNB să deţină bitcoin în rezervele sale, alături de aur. Totuşi, preşedintele SNB, Martin Schlegel (foto), a respins ideea la întâlnirea acţionarilor instituţiei.

„Criptomoneda nu poate îndeplini complet cerinţele pentru rezervele noastre valutare”, a declarat Schlegel.

Lichiditatea de pe piaţă este unul dintre motivele de îngrijorare, a explicat el, deoarece Banca Centrală trebuie tot timpul să poată achiziţiona şi să vândă valută.

În mod obişnuit, criptomonedele au fluctuaţii „extrem de ridicate” ale valorii, sporind dubiile privind capacitatea lor de a menţine valoarea rezervelor valutare ale SNB, a adăugat Schlegel.

Declaraţiile sale vin după ce Luzius Meisser – fondatorul Iniţiativei Bitcoin, care face presiuni pentru referendum – a declarat la întâlnire că bitcoin este „un activ special” şi o alternativă valoroasă la obligaţiunile guvernamentale tradiţionale.

Anul acesta, guvernatorul Băncii Naţionale a Cehiei, Ales Michl, anunţase că vrea să investească miliarde de euro din rezervele ţării în bitcoin, o decizie revoluţionară prin care CNB ar putea deveni prima bancă centrală occidentală care deţine active cripto. Banca Cehiei a demarat o analiză în vederea extinderii claselor de active pe care le deţine în portofoliul său de rezerve.

Comentariile lui Michl au făcut valuri în comunitatea financiară, pentru că băncile centrale au evitat criptomonedele, care iniţial au fost create ca o alternativă la sistemul monetar oficial.

În ultimii ani, Banca Cehiei şi-a diversificat deţinerile, în condiţiile în care rezervele sale se ridică la 142,8 miliarde de euro, aproximativ 45% din PIB.

Şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a respins sugestia formulată de guvernatorul Băncii Naţionale a Cehiei, Ales Michl, privind includerea bitcoin în rezervele valutare ale Cehiei.

Chiar dacă Cehia nu a făcut trecerea la moneda euro, ea este una dintre ţările membre ale Uniunii Europene şi în consecinţă guvernatorul Băncii Naţionale a Cehiei este prezent în Consiliul general al BCE, care este prezidat de Lagarde şi consiliază statele membre cu privire la politica financiară.

Întrebată despre includerea bitcoin în rezervele valutare, Lagarde, care a precizat că a vorbit cu Michl, a reafirmat că nu există un loc pentru criptomonede într-o bancă centrală europeană. „Sunt încrezătoare că bitcoin nu va intra în rezervele niciunei bănci centrale din Consiliul general”, a declarat Lagarde în conferinţa de presă de la finalul reuniunii de politică monetară.

Banca Naţională a Poloniei a anunţat recent că nu intenţionează să investească în criptomonede, „o clasă de active cu riscuri foarte mari”. Banca Naţională a României a anunţat şi ea că nu intenţionează să includă, în niciun fel, criptomonede în rezervele sale.

Lagarde a spus că discutat cu Michl după comentariile sale şi au convenit că rezervele unei bănci centrale trebuie să fie „lichide, sigure şi la adăpost”.

Sursa foto: Fsb.org

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Sectorului 4 anunță că Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul extinderii magistralei M4 de metrou
Primăria Sectorului 4 anunță că Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul extinderii magistralei M4 de metrou
Ministerul Transporturilor a semnat, miercuri după-amiază, documentaţia aferentă realizării fazei de proiectare pentru extinderea magistralei M4 de metrou, informează Primăria Sectorului 4,......
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, pe fondul efectelor războiului din Iran şi al majorării preţului la ...
România vrea scoaterea ursului brun din lista speciilor protejate. „Situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este”, spune ministrul Agriculturii
România vrea scoaterea ursului brun din lista speciilor protejate. „Situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este”, ...
Viceprim-ministrul şi ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunţat miercuri că ...
Grupul german Bosch anunță că este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele pe 2026, dar și că este atent la riscurile de aprovizionare legate de războiul din Orientul Mijlociu
Grupul german Bosch anunță că este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele pe 2026, dar și că este atent la riscurile ...
Cel mai mare furnizor global de componente auto, Robert Bosch GmbH, este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele din ...