Preşedintele CCR: Cetăţenii corect informaţi – garant al statului de drept; avocatul – un educator civic

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Elena-Simina Tănăsescu, a subliniat, duminică, la un eveniment dedicat aniversării a 194 de ani de avocatură bucureşteană, că, într-o democraţie matură, cetăţenii corect informaţi sunt cel mai bun garant al statului de drept, iar avocatul poate fi nu doar un tehnician al legii, ci şi un educator civic, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 28 sept. 2025, 11:47
Preşedintele CCR: Cetăţenii corect informaţi - garant al statului de drept; avocatul - un educator civic

„Avocatura bucureşteană a demonstrat de-a lungul istoriei sale o capacitate extraordinară de adaptare şi reinventare. De la avocaţii primelor decenii ale secolului XIX, care luptau pentru recunoaşterea profesiei, până la avocaţii contemporani care pledează în faţa instanţelor europene, evoluţia este impresionantă. Ceea ce rămâne constant, dincolo de toate transformările, este esenţa profesiei: apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Această misiune se îmbogăţeşte în fiecare epocă cu noi instrumente şi metode, dar valoarea ei fundamentală rămâne neschimbată”, a transmis Tănăsescu.

Pentru viitor, preşedintele CCR consideră că avocatura românească trebuie să îşi asume un rol şi mai activ în educaţia juridică a societăţii.

„Într-o democraţie matură, cetăţenii corect informaţi sunt cel mai bun garant al statului de drept. Avocatul poate fi nu doar un tehnician al legii, ci şi un educator civic. De asemenea, cred că baroul trebuie să îşi consolideze rolul de partener în dezvoltarea sistemului judiciar. Experienţa practică a avocaţilor este esenţială pentru orice modernizare realistă şi eficientă. Sărbătorind 194 de ani de tradiţie, să ne gândim astăzi cu optimism la viitor. Să construim o avocatură care să păstreze valorile atemporale, dar să îmbrăţişeze cu curaj inovaţia. Vă felicit încă o dată pentru această aniversare şi vă doresc ca următorii ani să aducă avocaturii bucureştene noi realizări în slujba justiţiei şi a statului de drept”, a adăugat Elena-Simina Tănăsescu.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său fotovoltaic (PV) de înaltă tensiune de 55 MWp (DC) de la Lazuri, județul......
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...