Preşedintele Chinei către Putin: Toate părţile trebuie să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina

15 06. 2022
putin 56567

China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie şi a îndemnat la negocierea unei soluţii, scrie Agerpres.

În timpul discuţiei lor telefonice, Xi a reiterat dorinţa Chinei de a ajuta la soluţionarea crizei.

China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au „nicio zonă de cooperare interzisă”.

Vineri, Rusia şi China au inaugurat un nou pod de trecere a frontierei în Extremul Orient, care să întărească, după cum speră ele, comerţul bilateral, în condiţiile în care Rusia este puternic afectată de amplele sancţiuni impuse de Occident ca urmare a acţiunilor sale în Ucraina.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.