Preşedintele croat Zoran Milanovic declară că țara sa nu are niciun cuvânt de spus cu privire la deciziile luate în cadrul NATO, care nu sunt obligatorii pentru el

Preşedintele croat Zoran Milanovic a afirmat luni că ţara sa, care marchează împlinirea a 15 ani de când este membră a NATO, nu are niciun cuvânt de spus în procesul de luare a deciziilor în cadrul alianţei şi că toate deciziile cruciale cu privire la aceasta sunt luate la Washington, relatează agenţia de presă croată HINA, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 apr. 2024, 21:26
Preşedintele croat Zoran Milanovic declară că țara sa nu are niciun cuvânt de spus cu privire la deciziile luate în cadrul NATO, care nu sunt obligatorii pentru el

„Acele decizii nu sunt obligatorii pentru mine, în capacitatea mea actuală de comandant suprem al armatei sau de mâine ca prim-ministru al Croaţiei”, a subliniat liderul croat.

Astfel de decizii cruciale şi cu impact vast „sunt luate fără nicio participare a Croaţiei, ori a Sloveniei, Ungariei şi chiar a Poloniei. Trebuie conştientizat acest lucru”, a continuat el, adăugând că „s-au luat multe decizii prosteşti şi nebuneşti înainte de ceea ce se întâmplă acum în Ucraina”.

„La un moment dat, NATO nu a mai fost deloc conştientă de scopul său. (…) Acest lucru duce la conflicte şi trebuie foarte multă precauţie. Croaţia este un partener loial al NATO (…), dar trebuie să se concentreze pe problemele sale, armamentul său”, a spus Milanovic.

Preşedintele croat a acuzat totodată Uniunea Europeană şi SUA că manifestă o atitudine ostilă faţă de croaţii din Bosnia-Herţegovina şi l-a criticat pe premierul Andrej Plenkovic că nu a luat măsuri în acest sens.

Milanovic, aflat într-o vizită de Paşte în satul Gradec, a afirmat de asemenea despre preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că nu are legitimitate dobândită prin alegeri şi că a devenit şefa executivului european doar pentru că „prietena ei Angela Merkel, fost cancelar german, a vrut să scape de ea”.

Milanovic anunţase vineri că intenţionează să candideze din partea Partidului Social Democrat, de opoziţie, la alegerile legislative anticipate din 17 aprilie. Planul său declarat era ca, în caz de victorie a social-democraţilor, să devină prim-ministru şi să demisioneze din funcţia de preşedinte.

El a menţionat în context politicile controversate ale premierului Andrej Plenkovic în domeniul justiţiei, prin care – susţin criticii acestuia – este alimentată corupţia.

Milanovic şi Plenkovic sunt rivali înverşunaţi, arată dpa. Preşedintele şi-a exprimat de mai multe ori sprijinul pentru Rusia, în timp ce şeful guvernului continuă linia pro-ucraineană a formaţiunii sale politice, HDZ, membră a Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European.

Zoran Milanovic a făcut aceste remarci cu circa trei săptămâni înainte de alegerile legislative anticipate din 17 aprilie.

Viaţa politică croată a fost zdruncinată de anunţul candidaturii la scrutin a lui Milanovic, în fruntea listei Partidului Social-Democrat (SDP) la Zagreb. Curtea constituţională i-a blocat candidatura, argumentând că acesta trebuie să demisioneze din funcţia de şef al statului înainte să poată candida pentru a deveni premier.

Zoran Milanovic a declarat însă că nu va demisiona şi a afirmat că-i va succeda în postul de premier lui Andrej Plenkovic, după alegeri, cu sprijinul partidelor care vor obţine majoritatea.

Analiştii politici consideră că preşedintele, aflat în fruntea sondajelor, a crescut semnificativ şansele electorale ale SDP şi ale altor partide de stânga prin anunţul său.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...