Președintele Croației acuză din nou Occidentul că incită la război în Ucraina

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a acuzat vineri din nou Occidentul că incită la război în Ucraina şi a insistat să se discute cu Rusia şi să fie luate în considerare interesele acesteia în criza actuală, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 feb. 2022, 18:48
Președintele Croației acuză din nou Occidentul că incită la război în Ucraina

”Este vorba despre interesele Rusiei, cu care este necesar dialogul în locul incitării la război pe care o vedem de mai multe săptămâni”, a spus preşedintele croat în faţa presei. El a apreciat că aceste interese au un caracter statal şi nu sunt un capriciu al preşedintelui rus Vladimir Putin.

”Nu este vorba despre o chestiune legată de ”starea psihologică a lui Putin”, aşa cum se încearcă să fie prezentată tot timpul, pentru că Rusia nu este Putin. Rusia va fi şi a fost înaintea lui Putin”, a indicat preşedintele Zoran Milanovic.

De asemenea, el a respins acuzaţiile conform cărora nu este solidar cu Ucraina. ”Pot fi solidar cu Polonia şi Lituania, şi sunt, pentru că este vorba de ţări membre ale NATO. Ucraina nu este membră a NATO, acolo este altă istorie, o istorie complet diferită”, a motivat preşedintele croat şi a promis încă o dată că nu va permite ca ţara sa, membră a NATO din anul 2009, să participe la o strategie care, în opinia lui, este o greşeală.

El a acuzat recent de mai multe ori Occidentul că este responsabil pentru criza din Ucraina, ţară pe care o consideră ca fiind ”una dintre cele mai corupte din lume”.

Premierul croat Andrej Plenkovic a calificat declaraţiile lui Milanovic drept ruşinoase şi contrare politicii oficiale a guvernului de la Zagreb, şi a transmis Kievului scuze.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...