Preşedintele Dumei de Stat: Integrarea europeană a devenit un mijloc pentru destrămarea statelor

Economica.net
09 07. 2014
ue_55592800

‘Am impresia că aşa-zisa integrare europeană a încetat să fie ce era zeci de ani, că numai în câteva luni aceasta s-a transformat dintr-un proiect de perspectivă şi extrem de raţional într-un mijloc universal pentru destrămarea statelor suverane’, a spus Narâşkin, subliniind că acest lucru se întâmplă în special ‘în vastul spaţiu geopolitic unde de secole locuiau popoare unite prin aceeaşi soartă istorică’.

După părerea lui Narâşkin, ‘dorinţa însăşi de a destrăma şi slăbi fiecare dintre aceste state este atât de mare, încât vecinii europeni şi partenerii de peste Ocean nu se pot opri nici măcar atunci când preţul unor asemenea planuri distrugătoare au devenit victime omeneşti şi nerespectarea totală a dreptului internaţional’.

‘Destrămarea ucraineană, în urma scenariului iugoslav şi roadelor ‘revoluţiei trandafirilor’ din Georgia, nu a făcut decât să scoată şi mai mult la iveală această linie şi deja nu mai e nicio îndoială cu privire la complotul care există aici’, a subliniat preşedintele Dumei de Stat.