Preşedintele francez Macron vorbește din nou despre potențiale operațiuni la sol ale NATO în Ucraina

Operaţiuni la sol în Ucraina de către Occident ar putea fi necesare „la un moment dat”, a reafirmat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu publicat sâmbătă seara de Le Parisien.
AGERPRES - D, 17 mart. 2024, 07:08
Preşedintele francez Macron vorbește din nou despre potențiale operațiuni la sol ale NATO în Ucraina

„Poate că la un moment dat – nu doresc, nu voi lua iniţiativa – vor fi necesare operaţiuni la sol (n.n. – în Ucraina), oricare ar fi acestea, pentru a contracara forţele ruse”, a declarat preşedintele Macron în acest interviu realizat vineri, la revenirea sa de la Berlin unde s-a întâlnit cu liderii german şi polonez.

„Puterea Franţei este că o putem face”, a adăugat el.

În capitala Germaniei, Emmanuel Macron s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz şi cu premierul polonez Donald Tusk într-o demonstraţie de unitate între cele trei ţări.

La finalul lunii ferbuarie, președintele francez declara, de asemena, că trimiterea de trupe occidentale pe teren în Ucraina nu ar trebui „exclusă” în viitor, considerând totuşi că, în această etapă, „nu există un consens” pentru această ipoteză

Declaraţiile repetate ale preşedintelui Emmanuel Macron, care refuză să excludă trimiterea de trupe terestre în Ucraina, au provocat tulburări în rândul aliaţilor Parisului, în primul rând Germania, şi au stârnit dezaprobarea aproape unanimă a opoziţiei din Franţa.

Citește și:
– Preşedintele Macron afirmă că nu poate fi exclusă trimiterea de trupe occidentale în viitor

 

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...