Preşedintele Franţei deplânge măsurile economice ”super agresive” ale preşedintelui Biden

Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns, miercuri, la Washington, măsurile economice "super agresive" ale omologului Joe Biden pentru a stimula industria americană, în prima zi a unei vizite de stat care se vrea o celebrare a prieteniei dintre Franţa şi Statele Unite, transmite AFP.
AGERPRES - J, 01 dec. 2022, 10:08
Preşedintele Franţei deplânge măsurile economice ''super agresive'' ale preşedintelui Biden

Subvenţiile masive decise de preşedintele american în legea cu caracter economic şi social „Inflation Reduction Act” (IRA) sunt „super agresive pentru companiile noastre”, a denunţat preşedintele francez în cadrul unei întâlniri cu congresmenii americani.

„Puneţi-vă în locul meu”, le-a spus preşedintele Macron aleşilor la un prânz privind schimbările climatice, după care a adăugat: „Poate că vă veţi rezolva problema, dar o vei înrăutăţi pe a mea” cu acest program de investiţii faraonice care, în opinia sa, ar putea „elimina multe locuri de muncă” în Europa în absenţa unei mai bune coordonări transatlantice.

„Nimeni nu m-a contactat când era în discuţie IRA”, a continuat el, cerând să fie „respectat ca un bun prieten”.

Franţa percepe cu îngrijorare patriotismul economic dezinhibat de care dă dovadă preşedintele american, pentru care cuvântul de ordine este „Made in USA”.

Preşedintele Joe Biden are în vedere în special stimularea sectorului maşinilor electrice într-o optică ce vizează relansarea ocupării forţei de muncă în industrie, tranziţia energetică, precum şi concurenţa tehnologică cu China.

Preşedintele francez a indicat că nu „crede nici măcar o secundă” într-o schimbare din partea americană în privinţa acestei legi apreciată drept crucială de Casa Albă, dar a pledat pentru o mai bună sincronizare între Statele Unite şi Europa.

Washingtonul consideră însă că această lege de reducere a inflaţiei va fi un proiect de natură să stimuleze inclusiv economia europeană.

Vizita de stat a preşedintelui Emmanuel Macron, primul lider străin căruia preşedintele Joe Biden îi rezervă această onoare diplomatică, a început cu o întâlnire la sediul NASA cu vicepreşedinta Kamala Harris, care a salutat o cooperare „bazată pe principii democratice şi valori comune” şi Franţa drept un „aliat vital pentru Statele Unite” .

Preşedintele francez are programată o întrevedere pe tema energiei nucleare civile cu principalii jucători din acest sector. Şeful statului se va adresa şi comunităţii franceze, după o ceremonie tradiţională la Cimitirul Naţional Arlington. Emmanuel şi Brigitte Macron se vor întâlni cu Joe şi Jill Biden pentru o cină intimă, departe de fastul protocolar pe care Casa Albă îl va desfăşura joi pentru preşedintele francez, care va include lovituri de tun, pentru întâlnirea în Biroul Oval şi cina de gală.

Partea americană speră că această primire fastuoasă va facilita depăşirea gravei crize diplomatice de anul trecut când, în septembrie, Washingtonul a anunţat o nouă alianţă, AUKUS, cu Australia şi Regatul Unit, stârnind furia Franţei, ţinută deoparte într-o regiune cheie a lumii şi care a pierdut cu acea ocazie un important contract de vânzare a unor submarine către Australia.

Pe lângă chestiunea protecţionismului comercial, Joe Biden şi Emmanuel Macron vor discuta joi şi aspecte internaţionale majore, precum China şi războiul din Ucraina. Se aşteaptă ca cei doi lideri să afişeze un mesaj de unitate în dosarul ucrainean, promiţând să continue să susţină Kievul atât timp cât este necesar, explicând în acelaşi timp că negocierile cu Moscova pot avea loc numai atunci când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va considera oportun.

Te-ar mai putea interesa și
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut anul acesta....
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintelui Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidenţiat ...