Președintele Iohannis cere impunerea de noi sancțiuni la nivelul UE împotriva Rusiei

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la o reuniune de coordonare, în format videoconferinţă, organizată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în pregătirea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din 24 şi 25 martie, la care va participa şi preşedintele Statele Unite ale Americii, Joe Biden.
AGERPRES - lun, 21 mart. 2022, 20:04
Președintele Iohannis cere impunerea de noi sancțiuni la nivelul UE împotriva Rusiei

La reuniunea de coordonare au mai participat prim-miniştrii Republicii Letonia, Krisjanis Karins, Luxemburgului, Xavier Bettel, Republicii Slovace, Eduard Heger, Ungariei, Viktor Orban, şi Irlandei, Micheal Martin.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile s-au concentrat pe evoluţiile legate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe eforturile de gestionare a situaţiei umanitare din Ucraina şi măsurile de sprijin pentru refugiaţi. Au fost abordate aspectele legate de implementarea sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, respectiv a Belarusului, precum şi continuarea procesului de identificare a noi măsuri restrictive.

În cadrul reuniunii s-a discutat şi despre consolidarea dimensiunii de securitate şi apărare a Uniunii Europene în contextul adoptării Busolei Strategice, despre securitatea aprovizionării cu energie la nivel european, cu accent pe reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia şi identificarea de măsuri în plan european pentru limitarea efectelor preţurilor ridicate la energie. Au mai fost abordate aspecte economice referitoare la consolidarea Pieţei Interne, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe relaţiile cu China şi situaţia din Bosnia – Herţegovina.

Totodată, liderii au abordat progresele înregistrate privind Uniunea Bancară şi Uniunea pieţelor de capital în perspectiva Summitului Euro în format extins din 25 martie.

Administraţia Prezidenţială arată că, în cadrul intervenţiei sale, preşedintele Iohannis a informat despre eforturile pe care ţara noastră continuă să le depună pentru gestionarea fluxului de refugiaţi din Ucraina, precum şi despre sprijinul direct acordat Ucrainei prin hub-ul umanitar de la Suceava, care beneficiază de sprijinul Comisiei Europene şi al statelor membre.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acest sprijin trebuie acordat în continuare, evidenţiind dificultăţile cu care se confruntă populaţia care a rămas în Ucraina şi accentuând nevoia urgentă de a se ajunge la încetarea focului şi de a proteja civilii din Ucraina.

„Preşedintele României s-a pronunţat pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, care să aibă un impact relevant asupra acesteia”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a reafirmat, referitor la obiectivul asigurării securităţii energetice a Uniunii Europene, importanţa diversificării surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie, dar şi necesitatea dezvoltării interconectivităţii între statele membre, în contextul obiectivului major al Uniunii de reducere a dependenţei energetice de Federaţia Rusă.

În ceea ce priveşte subiectul preţurilor ridicate la energie, preşedintele Iohannis a reiterat nevoia de identificare cât mai rapidă a unor soluţii convergente la nivel european, atrăgând atenţia asupra dificultăţilor generate de legătura dintre scumpirea gazelor naturale şi preţurile la energia electrică, ceea ce generează un impact nedorit asupra pieţei.

„Preşedintele Klaus Iohannis a indicat că obiectivul imperativ este de a găsi soluţii eficiente pe termen scurt, care să protejeze cetăţenii europeni şi competitivitatea economică la nivelul Uniunii, pentru ca producţia industrială şi locurile de muncă din economiile europene să nu fie afectate pe termen lung de actuala criză energetică”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...