Preşedintele iranian admite că ţara sa trece prin „numeroase dificultăţi”

23 08. 2026
iran_41177700_66916400_45345200

„Sunt conştient că societatea noastră traversează în prezent numeroase dificultăţi. Facem tot ce ne este posibil pentru a evita ca situaţia să se agraveze”, a indicat Pezeshkian într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.

Aceste declaraţii intervin după ce SUA au promis joi „să facă să se prăbuşească” regimul iranian prin campania de sancţiuni anunţată, la aproape şase luni după declanşarea războiului.

Pezeshkian a reacţionat duminică în discursul său la planul american.”Suntem angajaţi într-un război total pe plan economic, militar şi securitar. El (preşedintele american Donald Trump) afirmă direct că va impune Iranului sancţiunile cele mai zdrobitoare şi redutabile”, a declarat preşedintele iranian.

În ultimii ani, guvernul iranian s-a confruntat cu mai multe valuri de manifestaţii, declanşate adesea de degradarea situaţiei economice, inflaţie şi scăderea puterii de cumpărare.

La sfârşitul lunii decembrie, o mişcare de contestare, declanşată iniţial de creşterea costului vieţii, s-a transformat rapid în ample manifestaţii împotriva puterii.

Autorităţile au raportat peste 3.000 de morţi, imputând violenţele unor „acţiuni teroriste” orchestrate de SUA şi Israel.

Organizaţii neguvernamentale cu sediul în străinătate au relatat o represiune care a făcut mii de morţi.

„Ne străduim din tot sufletul să depăşim inflaţia, problemele de subzistenţă, şomajul şi să asigurăm viitorul poporului, cu scopul ca el să poată trăi în demnitate şi mândrie”, a mai spus Pezeshkian.