Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte cu secretarul general al NATO, Mark Rutte
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/rutte-cotroceni-53465.jpg)
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor va include evoluţiile de securitate din mediul internaţional şi cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care vor fi abordate măsuri de consolidare a descurajării şi apărării colective, precum şi de creştere a securităţii României prin intermediul şi cu sprijinul NATO, scrie Agerpres.
Preşedintele României va evidenţia importanţa relaţiei transatlantice, reconfirmând rolul ţării noastre de aliat puternic implicat în stabilitatea şi securitatea regională, a precizat sursa citată.
De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan va sublinia că România îşi respectă angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creşterea cheltuielilor de apărare şi va evidenţia asistenţa multidimensională pentru Ucraina. Totodată, şeful statului român va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizaţi de acţiunile hibride ale Rusiei.