Președintele Nicușor Dan va participa la Consiliul pentru Pace din SUA

15 02. 2026
nicusor dan 54734524

”România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.

Decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii.

România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ”, a transmis președintele Dan pe Facebook.

Consiliul pentru Pace a fost inițiat de Donald Trump ca răspuns la conflictul din Fâșia Gaza. Calitatea de membru permanent în Consiliu vine cu obligația unui aport de 1 miliard de dolari.