Preşedintele Nissan Motor, Hiroto Saikawa, va demisiona pe 16 septembrie

Preşedintele Nissan Motor, Hiroto Saikawa, va demisiona în data de 16 septembrie, a anunţat, luni, Consiliul de Administraţie al companiei, transmite DPA.
Economica.net - lun, 09 sept. 2019, 13:44
Preşedintele Nissan Motor, Hiroto Saikawa, va demisiona pe 16 septembrie

Demisia lui Saikawa, care l-a criticat intens pe fondul preşedinte al Nissan Carlos Ghosn, acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere, vine după ce oficialul nipon a recunoscut că a primit plăţi suspecte.

Investigaţia internă demarată de Nissan a arătat că Saikawa a primit cu câteva zeci de milioane de yeni (sute de mii de dolari) mai mult decât ar fi trebuit să obţină prin „drepturile la apreciere a acţiunilor” (o formă de participare la profitul companiei prin care un salariat are dreptul la o plată viitoare în numerar pe baza creşterii preţului acţiunilor firmei în raport cu un nivel predefinit pe o perioada predefinită – n. r.).

Saikawa susţine că nu a primit plăţile în mod intenţionat şi a promis că va înapoia banii companiei.

Yasushi Kimura, preşedintele Consiliului de Administraţie al producătorului auto nipon, a declarat la o conferinţă de presă că plăţile de care a beneficiat Saikawa „nu sunt ilegale”.

Directorul pentru concurenţă al Nissan, Yasuhiro Yamauchi, va fi numit preşedinte interimar, a informat Kimura.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault-Nissan-Mitsubishi, în condiţiile în care, pe cele mai mari pieţe auto globale, China, SUA şi Europa, cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ din Kazahstan despre criza carburanților – Ce spune cea mai mare sursă de petrol a României după atacurile cu drone
Anunţ din Kazahstan despre criza carburanților – Ce spune cea mai mare sursă de petrol a României după atacurile ...
Producţia de petrol şi condensat a Kazahstanului a scăzut cu aproximativ 21% în data de 22 iulie, după închiderea unui terminal de la Marea Neagră care serveşte drept principal punct pentru......
Netcity Telecom a obținut o refinanțare de 80 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de internet din București
Netcity Telecom a obținut o refinanțare de 80 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de internet din București
Netcity Telecom, care operează rețeaua subterană de telecomunicații din București, a contractat o refinanțare de 80 ...
Nicușor Dan vrea să dea lovitura în India
Nicușor Dan vrea să dea lovitura în India
România şi India au ambiţia de a dubla schimburile comerciale în viitorii ani, a declarat, vineri, preşedintele Nicuşor ...
Câștigătorul World Cup 2026 pe bursă – Adidas (analiză XTB)
Câștigătorul World Cup 2026 pe bursă – Adidas (analiză XTB)
Cupa Mondială este o vitrină comercială extraordinară care stimulează vânzările de tricouri, ghete şi echipamente ...