Președintele OAR pledează pentru reintroducerea naturii în proiectarea și planificarea urbană

Președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR), Ștefan Bâlici, a pledat, luni, pentru utilizarea soluțiilor bazate pe natură în proiectare și în planificare urbană, în contextul schimbărilor climatice, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 feb. 2025, 07:12
Președintele OAR pledează pentru reintroducerea naturii în proiectarea și planificarea urbană

În acest sens, președintele OAR a explicat utilitatea pădurilor urbane, pentru a combate efectul de insula de căldură urbană, sau a unor zone de acumulare a apei, menite să prevină inundațiile generate de precipitațiile abundente.

„Soluțiile bazate pe natură cred că pot fi exact ceea ce căutăm, pentru a putea să ne adaptăm modul de viață la condițiile de climă, în schimbare dramatică, și la tot ceea ce derivă de aici, din schimbările climatice. Or, o astfel de transformare radicală a mediului în care trăim cere și soluții diferite. Nu mai e suficient să ne gândim doar la aspectele culturale, estetice, care stau la baza proiectării spațiilor publice, de exemplu, în orașele noastre, fie că vorbim de spații civice sau de parcuri, de spații de recreere, ci este esențial să integrăm în această nouă abordare a proiectării mediului nostru de viață și elementele naturale și soluțiile pe care, de fapt, natura ni le oferă deja”, a spus Bâlici.

Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii organizate luni, la sediul OAR, cu prilejul lansării cărții „Soluții Bazate pe Natură la Someș”, coordonată de Adi Dohotaru. Una dintre soluțiile bazate pe natură ar putea fi amenajarea unor zone de acumulare a apei, în parcuri și piețe, astfel încât în cazul precipitațiilor abundente să fie evitată producerea inundațiilor, a precizat Ștefan Bâlici.

„Ar trebui ca fiecare oraș să își gândească astfel de rezervoare, în zonele vulnerabile, dar, bineînțeles, bazat pe o analiză de riscuri. Totul pornește de la cercetare, de la cunoaștere, de la așezarea pe hartă a tuturor problemelor și riscurilor, iar apoi căutarea de soluții. Orașele mai au o altă problemă larg cunoscută și recunoscută, și anume insula de căldură urbană. Tocmai datorită faptului că în orașe există atâta masă minerală, pereți, suprafețe pavate și asfaltate, toate acestea înmagazinează căldură și accentuează temperatura în zilele călduroase de vară, până la niveluri care fac orașul ne-utilizabil. Or, aceste insule de căldură urbană pot fi și ele gestionate prin gândirea corespunzătoare a plantațiilor: plantații înalte, arbori… Pădurile urbane devin elemente care trebuie să se regăsească în proiectarea de urbanism și de peisagistică în mediul urban. Toate acestea sunt oferite de natură și se bazează pe mecanisme naturale care sunt cercetate, cunoscute, dar trebuie doar să fie transferate în arsenalul de instrumente cu care operăm în planificarea urbană și amenajarea spațiului urban”, a spus el.

Ștefan Bâlici a mai arătat că arhitecții au un rol important în procesul de proiectare și pot influența în mare măsură deciziile adoptate. Un rol important în implementarea soluțiilor bazate pe natură revine însă și autorităților publice.

„Ne interesează, ca organizație profesională, să putem să oferim instrumente și cunoaștere membrilor noștri, arhitecții, care fac și planificare urbană, și proiectare de arhitectură, iar în felul acesta să contribuim la răspândirea acestor soluții baza pe natură. Dar e la fel de important ca autoritățile publice să fie conștiente că există astfel de soluții, că sunt ușor de adoptat și că pot fi introduse, practic, în fiecare proiect public. Și un proiect de construcție nouă poată să cuprindă elemente naturale: fațadă verde, acoperiș verde, rezervoare de apă, colectarea apelor pluviale… Dacă vorbim de spații publice, există și soluții de mult mai mare anvergură și cu impact mai mare asupra orașului sau a unei zone din oraș. Și cetățenii trebuie să fie informați, ca să poată să ceară astfel de soluții”, a declarat președintele OAR.

Ștefan Bâlici a menționat că soluțiile artificiale în proiectare de arhitectură sau planificare urbană riscă să se dovedească de multe ori fie inadecvate, fie mult prea costisitoare din punct de vedere al efectelor secundare.

„Deja există o întreagă cunoaștere și practică a soluțiilor bazată pe natură, în lumea largă. Ceea ce ce ne preocupă pe noi, ca organizație profesională a arhitecților, este cum să facem transferul de la această cunoaștere în practică generală de proiectare, pentru că rolul nostru, ca specialiști, în procesul de proiectare a mediului construit este esențial. Contribuim cu soluțiile profesionale și acestea trebuie să poată să integreze și astfel de elemente, care derivă din cunoașterea naturală, din ecologie și din experiența internațională”, a mai spus președintele AOR.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă, dintre care 32 și-au pierdut viața
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane ...
Un număr de 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă în primele şase luni din 2025, cu 17% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 32 dintre acestea şi-au pierdut......
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele zece luni din 2025
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv în apartamente şi camere de închiriat, au scăzut ...
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare termice în 2035
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare ...
Şase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene ...
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Cu prețuri la apartamente care cresc mai repede decât salariul, 2025 a fost anul în care s-a înregistrat cea mai mare ...