Preşedintele Parlamentului European avertizează: pericol de explozie socială în Europa

Economica.net
21 07. 2012
spain16_29606000

„Manifestaţiile din Spania arată că există riscul unei explozii sociale din cauza ratei ridicate a şomajului în rândul tinerilor din Europa”, a afirmat Martin Schulz pentru Bild. El a pledat totodată pentru punerea rapidă în aplicare „a unor noi programe europene pentru crearea mai multor locuri de muncă pentru această generaţie”, notează Agerpres.

Martin Schulz a subliniat că situaţia din Spania nu este comparabilă cu cea din Grecia: „ţara are baze industriale solide şi o administraţie publică bine organizată”, a adăugat social-democratul german.

Spania a anunţat vineri noi previziuni economice sumbre, cu o continuare a recesiunii în 2013 şi o rată a şomajului mult mai ridicată decât era prevăzut, în timp ce ţara se confruntă cu o panică a pieţelor şi o nelinişte socială fără precedent. Sute de mii de spanioli au ieşit pe străzi joi, semn al unei revolte populare crescânde faţă de un guvern care nu are nicio marjă de manevră pentru a redresa economia ţării.