Preşedintele Renault ar fi încântat să fie reînviat proiectul de fuziune cu Fiat

Economica.net
25 09. 2019
senard__76584934857849_89135700

Presedintele grupului auto francez Renault SA, Jean-Dominique Senard, a declarat marti ca ar fi încântat de o relansare a proiectului de fuziune cu Fiat Chrysler Automobiles NV, în conditiile în care crearea de campioni europeni este vitala pentru a face fata concurentei chineze, dar a precizat ca din pacate acest subiect nu mai este unul de actualitate, transmite Reuters.

În luna mai a acestui an, Fiat Chrysler (FCA) a propus Renault o „fuziune între egali” pentru a da nastere celui mai mare producator mondial de automobile. Ulterior, Fiat si-a retras oferta de fuziune pentru Renault, acuzând conditiile politice din Franta.

„Astazi acest subiect nu mai este pe masa discutiilor”, a declarat Jean-Dominique Senard în cursul unei audieri în comisia pentru afaceri economie din Senatul francez. „Daca într-o zi va reveni în conditiile care sa fie acceptabile pentru toti, voi fi încântat. Însa aceasta nu este pe ordinea de zi. Subiectul Fiat este în urma noastra si nu mai este unul de actualitate”, a adaugat Senard, reluând practic punctul de vedere exprimat de directorul general de la Renault, Thierry Bolloré, la începutul acestei luni la Salonul auto de la Frankfurt.

În fata senatorilor francezi, Senard a aparat acest proiect de fuziune care ar fi dat aliantei Renault-Nissan o dimensiune globala. De asemenea, presedintele Renault a apreciat ca aspectele care au dus la esecul proiectului de fuziune sunt secundare în raport cu provocarile cu care se confrunta industria auto europeana si a pledat pentru o continuare a procesului de consolidare. „Trebuie sa încercam sa întelegem ca daca nu anticipam, prin intermediul regruparii unitatilor noastre, în special europene, nu vom avea decât de pierdut peste câtiva ani”, a spus Senard.

De asemenea, presedintele Renault a cerut politicienilor sa mentina ajutoarele acordate pentru achizitionarea de vehicule electrice, bonusul fiind fixat în prezent la 6.000 de euro, avertizând ca schimbarile energetice si prabusirea vânzarilor de automobile diesel sunt amenintari la adresa sectorului auto.

Compania Dacia a fost preluata de Renault în anul 1999. Relansata în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.