Preşedintele Saudi National Bank demisionează, după comentariile la adresa Credit Suisse Group AG

Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National Bank, cel mai mare acţionar al Credit Suisse Group AG, ale cărui recente comentarii au provocat declinul semnificativ al acţiunilor grupului bancar elveţian, a demisionat, transmit Reuters şi Bloomberg.
AGERPRES - lun, 27 mart. 2023, 10:07
Preşedintele Saudi National Bank demisionează, după comentariile la adresa Credit Suisse Group AG

El va fi înlocuit de directorul general al Saudi National Bank, Saeed Mohammed Al Ghamdi, conform unui comunicat publicat luni de Banca Naţională din Arabia Saudită. Instituţia a devenit anul trecut cel mai mare acţionar la Credit Suisse, după ce a preluat o participaţie de 9,9% la banca elveţiană pentru 1,4 miliarde de franci. Între timp, valoarea acestei participaţii s-a redus cu peste 500 de milioane de franci, scrie Agerpres.

Luna aceasta, Ammar Al Khudairy a exclus posibilitatea unor noi investiţii în Credit Suisse, susţinând că o participaţie mai mare ar însemna noi obstacole de reglementare. Apoi, acţiunile grupului bancar elveţian au scăzut la un nivel record iar turbulenţele s-au extins pe plan global.

Rivala UBS Group AG a acceptat să cumpere pentru trei miliarde de franci (3,3 miliarde de dolari) Credit Suisse pentru a restabili încrederea, într-o tranzacţie sprijinită de Banca Naţională a Elveţiei şi Guvernul de la Berna.

Te-ar mai putea interesa și
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea fi prelungit
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat Biroul permanent şi Comitetul liderilor pentru miercuri, în vederea declanşării procedurii de convocare a sesiunii extraordinare în perioada......
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, ...
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...