Traian Băsescu câştigă din nou procesul cu Dinu Patriciu

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări", după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.
Economica.net - lun, 18 feb. 2013, 10:57
Traian Băsescu câştigă din nou procesul cu Dinu Patriciu

Tribunalul a respins luni apelul declarat de Dinu Patriciu şi a menţinut decizia dată de Judecătoria Sectorului 1 pe 19 octombrie 2011, prin care omul de afaceri a fost obligat la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un 1 leu pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, acţiunea fiind înregistrată la începutul lunii decembrie 2009.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă.

În noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru „minciună şi trucarea unor filmări” şi a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

După efectuarea expertizei, Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Te-ar mai putea interesa și
ING Bank România o numește pe Tuğçe Bora Kiliç în funcția de Chief Operations Officer. Fostul COO preia funcția de Chief Data Officer pentru ING Hubs Global
ING Bank România o numește pe Tuğçe Bora Kiliç în funcția de Chief Operations Officer. Fostul COO preia funcția de ...
ING Bank România anunță numirea lui Tuğçe Bora Kiliç (foto) în funcția de Chief Operations Officer (COO) și membru al Comitetului Executiv, începând cu 1 iunie 2026....
ANSPDCP a amendat recent o bancă importantă din România pentru divulgarea datelor unor clienți. La cât s-a ridicat sancțiunea
ANSPDCP a amendat recent o bancă importantă din România pentru divulgarea datelor unor clienți. La cât s-a ridicat sancțiunea
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat recent Unicredit ...
Piața globală a asigurărilor intră într-o fază de expansiune accelerată. Creștere estimată cu 150% a primelor brute subscrise până în 2035 – Studiu Deloitte
Piața globală a asigurărilor intră într-o fază de expansiune accelerată. Creștere estimată cu 150% a primelor brute ...
Piața globală a asigurărilor intră într-o etapă de expansiune rapidă, cu primele brute subscrise estimate să avanseze ...
Euforia AI vs. Geopolitica: Piețele se mențin într-un echilibru fragil
Euforia AI vs. Geopolitica: Piețele se mențin într-un echilibru fragil
Wall Street a început luna iunie într-o notă pozitivă, în ciuda tensiunilor geopolitice în creștere, după ce presa ...