Președintele UEFA Aleksander Ceferin susține introducerea unui plafon salarial pentru cluburile de fotbal

Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, şi-a exprimat dorinţa de a vedea introducerea rapidă a unui plafon salarial pentru cluburi, scrie L'Equipe, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 26 apr. 2023, 16:46
Președintele UEFA Aleksander Ceferin susține introducerea unui plafon salarial pentru cluburile de fotbal

Exprimându-se cu ocazia podcast-ului „Men in Blazers”, Aleksander Ceferin a declarat: „Cred că în viitor va trebui să ne gândim serios la plafonul salarial. Într-adevăr, dacă bugetele ating vârfuri, echilibrul concurenţei devine problematic. Nu este vorba de proprietari, ci de valoarea competiţiei, pentru că dacă cinci cluburi câştigă mereu, nu mai are sens. Eu am vorbit deja cu reprezentanţii Comisiei Europene, încercăm să ducem lucrurile la bun sfârşit, dar trebuie să fie un acord colectiv între fiecare ligă şi UEFA, pentru că dacă o facem noi şi celelalte ligi nu, asta nu are sens. Cred că asta este cel mai important. Şi, în mod surprinzător, toată lumea este de acord. Cluburi mari, cluburi mici, cluburi publice, miliardari, cluburi private, toată lumea este de acord”, a afirmat preşedintele forului fotbalistic european.

„Deci plafonul salarial este viitorul nostru. De cât timp va fi nevoie? Sper să fie implementat cât mai curând posibil. Abia începem să discutăm despre asta, dar cred că asta este soluţia. Deocamdată avem regula, noua regulă după 2024, că poţi cheltui până la 70% din venit pe salarii şi transferuri. Dar asta nu este suficient, pentru că dacă veniturile tale se ridică la 5 miliarde, 70% este mult. Plafonul salarial este deci viitorul”, a adăugat slovenul.

Ceferin, ales prima oară preşedinte al UEFA în 2016, a câştigat un nou mandat de patru ani, până în 2027, la alegerile care au avut loc la începutul lunii aprilie cu prilejul Congresului de la Lisabona.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul chinezilor a ajuns la 91,5%. Când e gata
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul chinezilor a ajuns la 91,5%. Când e gata
Lucrările la lotul 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 au ajuns la un stadiu fizic de 91,5%, anunță marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Singura autostradă......
Un fost angajat TeraPlast dă în judecată compania și cere despăgubiri de 1,5% din cifra de afaceri. Nu este la prima acțiune de acest gen
Un fost angajat TeraPlast dă în judecată compania și cere despăgubiri de 1,5% din cifra de afaceri. Nu este la prima ...
TeraPlast S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la primirea unei noi ...
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marţi licenţe de exploatare comercială ...
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Societatea Națională a Sării S.A. (Salrom) a transmis astăzi un comunicat în care anunță că ultimele zile a fost ...