Președintele Xi Jinping i-a spus lui Bill Gates că firmele americane de inteligență artificială sunt bine-venite în China – surse Reuters

Președintele chinez Xi Jinping a discutat vineri Cu Bill Gates despre creșterea inteligenței artificiale la nivel global și i-a spus acestuia că invită firmele americane, inclusiv Microsoft, să-și aducă tehnologia AI în China, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu discuțiile.
Cristian Negrei - S, 17 iun. 2023, 16:29
Președintele Xi Jinping i-a spus lui Bill Gates că firmele americane de inteligență artificială sunt bine-venite în China - surse Reuters

Xi a discutat, de asemenea, despre dezvoltarea afacerilor Microsoft în China în timpul întâlnirii pe care a avut-o la Beijing cu magnatul american, a spus una dintre surse.

Gates, care a co-fondat Microsoft, a demisionat din consiliul companiei în 2020 pentru a se concentra pe activitățile sale filantropice legate de sănătate, educație și schimbările climatice.

Comentariile despre AI făcute la întâlnirea dintre Xi și Gates nu au fost dezvăluite în rapoartele întâlnirii publicate de presa de stat chineză sau într-o postare de vineri a lui Gates cu privie la datele călătoriei sale în China.

Când i s-a cerut un comentariu, Fundația Bill & Melinda Gates a direcționat Reuters către postarea publicată de Gates.

Biroul de Informații al Consiliului de Stat al Chinei, care se ocupă de relația cu mass-media numele Guvernului chinez, și Microsoft nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.

Xi a declarat anterior că China trebuie să profite de oportunitățile de a folosi IA pentru a stimula dezvoltarea economică, dar a avertizat și cu privire la riscurile sale, puterea de la Beijing având în lucru o nouă lege cu privire la tehnologie, precum și reguli de folosire a inteligenței artificiale.

Întâlnirea dintre Xi și Gates are loc într-o perioadă în care relațiile dintre SUA și China sunt la cel mai scăzut punct din ultimele decenii, AI fiind un punct cheie a problemelor.

SUA au impus o serie de controale în privința exporturilor menite să restricționeze dezvoltarea inteșigenței artificiale în China, în timp ce China a s-a îndreptat împotriva comunității de afaceri străine printr-o represiune asupra firmelor de consultanță și cu interzicerea unor vânzări făcute în China de producătorul american de cipuri Micron.

Microsoft susține compania OpenAI, al cărui chatbot ChatGPT a declanșat anul trecut un cutremur global în privința folosirii inteligenței artificiale, a cărui unde au ajuns și în China.

OpenAI și ChatGPT nu sunt blocate de autoritățile chineze, dar OpenAI nu permite utilizatorilor din unele țări, inclusiv China continentală și Hong Kong, să se conecteze.

Microsoft este repzent în China de mai bine de 30 de ani și are un centru mare de cercetare acolo. Portalul său Bing este singurul motor de căutare străin accesibil din așa-numitul Great Firewall din China, deși rezultatele căutării sale pe subiecte sensibile sunt cenzurate.

Gigantul tehnologic american s-a confruntat cu probleme în China în ultimii ani, deoarece regimul și-a înăsprit controlul asupra internetului. În 2021, compania a renunțat la LinkedIn China, înlocuind aplicația de rețele sociale cu o versiune redusă, concentrată doar pe locuri de muncă.

În mai, Microsoft a anunțat că va închide aplicația respectivă în China, invocând concurența acerbă și provocările macroeconomice, dar a spus că își va păstra prezența în țară.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...