Petrom a ieftinit semnificativ carburanţii

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit și benzina și motorina, ieri, cu 5 bani pe litru, potrivit datelor analizate de noi. De la începutul lunii prețurile au scăzut cu până la 11 bani pe litru
Economica.net - mie, 16 oct. 2019, 07:54
Petrom a ieftinit semnificativ carburanţii

Petrom a ieftinit și benzinele și motorinele vândute în stațiile de distribuție ale companiei cu 5 bani pe litru, ieri. În cea mai ieftină benzinărie a companiei din Capitală, cea de pe Șoseaua Alexandriei, care potrivit aplicației Monitorul Prețurilor, administrată de Consiliul Concurenței, este și cea mai ieftină din București, benzina standard costă azi 5,46 lei litrul, după ieftinire. Prețul motorinei standard a scăzut și el, până la 5,69 lei pe litru, la aceeași stație, cel mai mic preț din București. Potrivit aceleiași surse, acest preț mai este la alte două benzinării din Buurești, operate tot de Petrom, Jiului și Petrom City

De la începul acestei luni, Petrom a redus, în total, prețul benzinei cu 10 bani pe litru, iar pe cel al motorinei cu 11 bani pe litru. Ieftinirile sunt cauzate de scăderea cotațiilor internaționale ale produselor petroliere. Astfel, în luna octombrie, acestea și au inversat trendul de creștere pe care l-au avut în septembrie.

La nivel european, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al prețurilor al Comisiei Europene, România are al treilea cel mai mic preț al carburanților, după Bulgaria și Polonia. La motorină situația este ceva mai proastă: România are abia al optulea cel mai mic preț din UE. Taxele reprezintă, la noi, 53% din prețul unui litru de benzină și 49% dintr-un litru de motorină

Compania petrolieră administrează benzinăriile prin OMV Petrom Marketing, care opera, la sfârşitul anului 2018, o reţea de 794 de stații de distribuție pe piața regională a carburanților, sub două mărci, OMV și Petrom, acoperind România (564 de stații), Republica Moldova, Bulgaria și Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Ziua 13 de atacuri ale SUA în Iran. Trump vrea ca Iranul să plătească pentru daunele aduse navelor şi mărfurilor
Ziua 13 de atacuri ale SUA în Iran. Trump vrea ca Iranul să plătească pentru daunele aduse navelor şi mărfurilor
Presa iraniană a raportat mai multe explozii vineri dimineaţă după ce forţele americane au anunţat cea de-a 13-a noapte consecutivă de atacuri asupra unor ţinte din Iran, relatează dpa....
Noua lege a prosumatorilor a fost promulgată. Care sunt schimbările
Noua lege a prosumatorilor a fost promulgată. Care sunt schimbările
Președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor ...
Trump anunţă că Xi Jinping va veni în SUA pe 24 septembrie
Trump anunţă că Xi Jinping va veni în SUA pe 24 septembrie
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că va discuta despre inteligenţă artificială cu preşedintele chinez ...
Nouă scumpire a carburanților azi dimineață. Benzina a sărit pragul de 9 lei pe litru, motorina se apropie rapid de 10 lei
Nouă scumpire a carburanților azi dimineață. Benzina a sărit pragul de 9 lei pe litru, motorina se apropie rapid de ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat azi semnificativ prețurile în benzinării, astfel ...