Preţul fără taxe al carburanţilor a coborât sub media europeană. Ponderea taxelor a ajuns mai mare ca în Spania

Creşterea accizei la benzină şi motorină, coroborată cu scumpirile mai mici decât cele estimate, operate de companiile petroliere, a condus la preţuri fără taxe, în România, sub media europeană. Petroliştii nu au transferat în totalitate creşterea de acciză în preţ şi, pentru ca preţurile finale de la pompă să nu crească şi mai mult, şi-au redus marjele.
Economica.net - J, 05 oct. 2017, 21:01
Preţul fără taxe al carburanţilor a coborât sub media europeană. Ponderea taxelor a ajuns mai mare ca în Spania

Potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al pieţei carburanţilor al Comisiei Europene, la data de 2 octombrie, preţul mediu al benzinei, în România, fără taxe, era de 470 de euro pentru 1.000 de litri, iar la motorină de 517 euro pentru 1.000 de litri. Sub media europeană, care era, la aceeaşi dată, de 497 de euro pentru 1.000 de litri de benzină şi de 521 de euro pentru 1.000 de litri de motorină.

Ultima creştere a accizei la carburanţi de 16 bani pe litru (efect cumulat de 19 bani în preţ, acciza fiind purtătoare de TVA), a intrat în vigoare la data de 1 octombrie.

Anterior creşterii, în două trepte, a accizei la carburanţi, situaţia stătea invers. Spre exemplu, la data de 28 august, preţul mediu al benzinei, în România, fără taxe, era de 488 de euro pentru 1.000 de litri, iar cel al motorinei de 499 de euro. Valori mai mari decât media europeană: la aceeaşi dată, preţul mediu la nivelul UE 28 al benzinei era de 478 de euro, iar cel al motorinei de 484 de euro.Preţul fără taxe al carburanţilor mai mare decât media europeană a fost un argument folosit des de politicieni caând au atacat public companiile petroliere pentru că ar vinde carburanţi prea scump. Acestea din urmă au argumentat, mai puţin vocal, că în România sunt alte costuri (România a trecut de exemplu la standardul euro 5 mai repede decât alte state, iar asta a generat investiţii de sute de milioane de euro în rafinării), logistica şi transportul sunt mai scumpe, etc.

Iată harta taxelor la carburanţi în Europa: 

Click pe imagine pentru dimensiunea maximă

Citeşte şi: 

Benzina s-a scumpit cu 28 de bani litrul, iar motorina cu 40, în ultima lună. Cu cât ar fi trebuit să crească preţurile dacă toată acciza era trecută „la pompă”

După această creştere de acciză însă, ponderea taxelor (acciză şi TVA) în preţul final a crescut la niveluri care au depăşit multe din statele din zona noastră şi chiar unele state din Europa Occidentală. La data de 2 octombrie, în România s-a ajuns ca ponderea taxelor în preţul mediu de la pompă al benzinei să fie de 56%, iar la motorină de 53%. Cumulat, ponderea este mai mare decât în Polonia, Ungaria sau Bulgaria dar supriza este că ponderea taxării în România a ajuns mai mare decât cea din Spania: ibericii au taxe echivalente cu 55% din preţul benzinei şi 51% din preţul motorinei.

Politica inexplicabilă a companiilor petroliere şi, mai ales a liderului pieţei, OMV Petrom (compania nu a explicat nici până acum de ce a crescut preţurile cu doar 28 de bani la benzină şi cu 40 la motorină, când potrivit propriei politici de preţuri ar fi „trebuit” să crească cu 48, respectiv, 59 de bani) face totuşi ca în România preţurile finale, de la pompă, să rămâne printre cele mai mici din Europa.

Preţul mediu, la pompă, este, la noi, potrivit Oil Bulletin, de 1,07 euro pentru benzină, al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană, după Bulgaria şi Polonia. La motorină, media în România este de 1,09 euro pe litru, al şaselea cel mai mic preţ din Europa, după Bulgaria, Polonia, Luxemburg, Lituania şi Letonia.

Preţul mediu ponderat, de la pompă, la nivelul UE 28, este de 1,35 euro la benzină şi de 1,22 euro la motorină.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...