Piața spot, unde se tranzacționează cea mai scumpă energie electrică, a ajuns la peste 60% din consumul țării

Cota pieței pentru ziua următoare (PZU) a fost, în luna august, de 63% din consumul național de energie electrică. Au fost înregistrate cele mai mari prețuri ale energiei electrice din istorie.
Mihai Nicuţ - vin, 02 sept. 2022, 14:15
Piața spot, unde se tranzacționează cea mai scumpă energie electrică, a ajuns la peste 60% din consumul țării

Operatorul comercial al pieței de la București (OPCOM) nu a publicat însă raportul de piață pentru luna august, dar am aflat despre ponderea imensă a PZU din nota de fundamentare a noii Ordonanțe de Urgență pe energie.

Iată ce scrie în nota de fundamentare a noii OUG, adoptată joi seara

“Începând cu luna iunie 2021, prețurile la energie electrică și gaze naturale au început să crească, pe fondul cererii crescute de energie apărută după criza COVID și a tensiunilor dintre Federația Rusă, Ucraina și Uniunea Europeană, acestea atingând niveluri fără precedent.

Spre exemplificare, prețul pe PZU al energiei electrice – pe care în luna august a.c. s-a tranzacționat circa 63% din estimatul de consum, a atins valoarea de 1000 euro/MWh, în timp ce pe piețele cu vânzare la termen s-au efectuat tranzacții la valoarea de 3960 lei/MWh.

În medie, prețurile la energie electrică au crescut de 2 până la 3 ori peste nivelurile istorice. Creșterea prețului la energie electrică atat la nivel european, cat si la nivel național au provocat perturbări sociale și economice considerabile”.

Din datele noastre, niciodată ponderea PZU nu a ajuns la 63% din consumul national, așa cum s-a întâmplat în luna august. Iar în august s-a înregistrat și cel mai mare preț zilnic de tranzacționare spot a energiei electrice din istorie, după cum am scris în textul pe care îl puteți citi accesând linkul de mai jos:

Prețul spot al energiei electrice a crescut din nou, în august, și e de patru ori mai mare decât acum un an. Creștere de 32% într-o singură lună

Guvernul a adoptat joi seara ordonanța pe energie care conține modificări substanțiale pentru toți actorii din piață și prelungește schema de plafonare a prețurilor, dar pentru o categorie mai restrânsă de consumatori, până în august 2023. Principalele modificări le puteți vedea aici:

 

Te-ar mai putea interesa și
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație care a provocat o „panică de iarnă” în rândul traderilor de......
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.