Prețul cafelei robusta a ajuns la un nou nivel record, ca urmare a creșterii îngrijorărilor privind recoltele

Cotaţiile la cafea robusta au atins vineri un nou record la Bursa de la Londra, pe fondul înmulţirii îngrijorărilor că recolta slabă va provoca un deficit de boabe de cafea, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 apr. 2024, 17:05
Prețul cafelei robusta a ajuns la un nou nivel record, ca urmare a creșterii îngrijorărilor privind recoltele

Cotaţiile futures la cafeaua robusta, soiul mai ieftin utilizat pentru a produce cafeaua instant, au crescut vineri cu 2,4%, până la cel mai ridicat nivel de la debutul colectării datelor în 2008. În total, preţurile au crescut cu 5,4% pe parcursul acestei săptămâni, fiind impulsionate de producţia mai mică din Vietnam, cel mai mare cultivator de cafea robusta, precum şi nivelul redus al stocurilor.

Chiar dacă Vietnamul are suficiente boabe de cafea robusta pentru a acoperi exporturile pentru restul sezonului, unii fermieri ar putea să îşi limiteze vânzările, în aşteptarea unor preţuri mai mari, spune Do Ha Nam, preşedinte la Intimex Group, cel mai mare exportator de cafea din Vietnam.

Piaţa cafelei a fost susţinută şi de ieşirea fondurilor speculative de pe piaţa de cacao, unde deficitele mari au dus la explozia preţurilor, pentru a intra pe piaţa cafelei.

„Speculatorii fac paralele între cacao şi cafea, ceea ce este un pic suprinzător. Principala paralelă pe care o pot face eu este că toţi arborii de cafea au îmbătrânit din cauza lipsei de lucrări în câmp şi din cauza asta vedem că recolta Vietnamului nu mai creşte”, a declarat Carlos Mera, analist la Rabobank.

În plus s-au înmulţit şi îngrijorările cu privire la producţia de cafea din următorul sezon, în condiţiile în care vremea în Vietnam este aşteptată să rămână secetoasă în următoarea săptămână, ceea ce ar crea un stres suplimentar pentru arborii de cafea, susţin analiştii de la firma de prognoză Maxar. În plus, viitoarele norme europene privind produsele rezultate de pe urma defrişărilor ar putea să declanşeze o grabă de a cumpăra înainte de finalul anului, când vor intra în vigoare noile norme, susţine Carlos Mera.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...