Prețul cărnii de miel a crescut de 3,4 ori față de anul trecut la poarta fermei. A sărit de 1.000 de euro carcasa de 100 de kilograme

Prețul carcasei de 100 de kilograme de miel cu greutatea de peste 13 kilograme a sărit foarte brusc în săptămâna începând cu 16 martie de 1.000 de euro la poarta fermei. Față de perioada similară a anului trecut, scumpirea din România este de 240%, față de 5,4% cât este media UE.
Alina Stanciu - J, 26 mart. 2026, 22:15
Prețul cărnii de miel a crescut de 3,4 ori față de anul trecut la poarta fermei. A sărit de 1.000 de euro carcasa de 100 de kilograme

Într-o singură săptămână, prețul mediu al cărnii de miel de pe peste 13 kilograme la poarta fermelor românești a crescut cu 133%, de la 439,7 euro la 1.025 de euro carcasa de 100 de kilograme, potrivit datelor oficiale ale Comisiei Europene analizate de Economica.

Este cel mai mare preț din istoria recentă, din  noiembrie 2025 încoace singura săptămâna în care s-a apropiat de acest nivel fiind ianuarie 2026 când prețul mediu era de 959,9 euro suta de kilograme.

Astfel, comparativ cu luna anterioară, prețul este cu 190% mai mare iar față de perioada similară a anului trecut vorbim despre o scumpire de 240,2% (de 3,4 ori). În plus, o asemenea scumpire nu a fost raportată în niciun alt stat membru, creșterea medie la nivelul UE fiind de 5% față de luna anterioară și de 5,4% față de anul trecut, până la 976,4 euro suta de kilograme.

A doua cea mai importantă majorare de preț raportată la perioada similară a lui 2025, de 23,4% a avut loc în Ungaria, cu mențiunea că nu există date pentru toate statele membre.

Totuși, România nu este singura piață unde prețul mediu a sărit de pragul de 1.000 de euro suta de kilograme. Mai sunt în această situația alte șase state membre, Spania (1.038 de euro), Germania (1.042 de euro), Franța (1.037 de euro), Belgia (1.013 euro), Croația (1.368 de euro), Bulgaria (1.111 euro), Ungaria (1.202 euro). Diferența este că România este al doilea cel mai mare producător de carne de oaie din UE, după Spania, cu 5,8 milioane de capete sacrificate în 2025, adică 20% din toată producția UE. În Spania, au fost sacrificate anul trecut 7,8 milioane de capete asigurând 25% din producția totală de carne de oaie a UE.

Producția de carne de oaie a României s-a diminuat anul trecut cu 6,1%, până la 72,3 mii de tone contribuind la scăderea totală a producției din blocul comunitar de 4,8%.

Cât despre prețul la mielul sub 13 kilograme, datele Comisiei Europene indică o medie de 968,5 euro suta de kilograme la poarta fermelor UE; după o ieftinire săptămânală de 1,8%. Raportat la perioada similară a anului trecut, prețul este cu 15,3% mai mare.

Pentru România nu există însă informații de preț pentru această categorie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...