Prețul energiei electrice crește din nou accentuat pe piața spot de la București

După două luni de stagnare, prețul mediul lunar al pieței pentru a doua zi (PZU) de energie electrică de la București a început din nou să crească. Am avut un plus de 21% în luna iulie, prima lună de după renunțarea la prețurile finale plafonate.
Mihai Nicuţ - S, 02 aug. 2025, 22:29
Prețul energiei electrice crește din nou accentuat pe piața spot de la București

Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București, a fost, în iulie 2025, de 525 de lei/MWh, potrivit datelor obținute de noi – operatorul pieței, OPCOM, va publica cifrele probabil zilele următoare.

Dat fiind că, în iunie, același preț mediu a fost de 434 de lei/MWh, luna trecută am avut așadar o creștere a prețului mediu lunar al PZU de aproape 21% față de luna anterioară.

Mai importantă pare a fi tendința.

În precedentele trei luni, acest preț mediu se stabilizaze în jurul acelei acelei valori – a fost 434 de lei/MWh și în iunie și în mai, asta după ce în aprilie fusese de 430 de lei MWh. Iar în aprilie am avut o scădere semnificativă, de 18 % față de luna precedentă. Sau o scădere a prețului de 100 de lei/MWh de la o lună la alta. În martie, prima lună de primăvară, am avut o scădere accentuată, de 32 % față de luna precedentă. Sau o scădere a prețului de peste 250 de lei/MWh, asta după o lună februarie friguroasă, în care prețurile au fost ridicate, trase în sus de prețul gazelor.

Așadar, prețurile din PZU intraseră pe o pantă descendentă, iar prima lună de vară adusese cumva o stabilizare a prețului la aceste niveluri ceva mai scăzute.

A venit însă iulie, iar tendința s-a inversat, prețul crescând cu 21%, cauzele fiind multiple – creștere a consumului necesar pentru răcire, revizii programate la unele grupuri, lipsa apei care a afectat puternic producția hidro, etc. dar sistemul energetic românesc rămâne la modul general cu aceeași mare problemă: lipsa unei capacități de generare suficiente pentru a acoperi consumul în orele de vârf.

Spre exemplu, luna trecută, s-a ajuns din nou valoarea de la 2.000 de lei/MWh în orele de consum ridicat. Astfel, în data de 24 iulie, prețul energiei electrice cu livrare în intervalul orar 21.00, prețul a ajuns la 1.992 de lei/MWh.

Prețul mediu din iulie 2025 este totuși semnificativ mai mic decât cel de acum un an, în condițiile în care în iulie 2024 fusese de 721 de lei/MWh.

Piața pentru a doua zi este destul de importantă în România ca volum al tranzacțiilor, deși am observat o  totuși o scădere a ponderii PZU în ultimele luni. Astfel, potrivit ultimelor date disponibile la OPCOM, în iunie 2025, tranzacțiile pe PZU au fost de 31% din consumul național de energie electrică, în creștere cu 2 puncte procentuale față de luna precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
Traderul de cereale Viterra, numărul doi după cifra de afaceri din 2024, a intrat pe pierderi înainte de a fi absorbită de Bunge
Traderul de cereale Viterra, numărul doi după cifra de afaceri din 2024, a intrat pe pierderi înainte de a fi absorbită ...
Traderul canadian Viterra, care a intrat anul acesta în portofoliul americanilor de la Bunge în urma unei tranzacții la nivel internațional, a trecut în 2025 pe pierdere, după trei ani......
Criză petrol – Preţul barilului a trecut de pragul de 100 de dolari pe piețele din Asia
Criză petrol – Preţul barilului a trecut de pragul de 100 de dolari pe piețele din Asia
Preţul petrolului a crescut luni peste pragul simbolic de 110 dolari pe baril pe pieţele asiatice, impulsionat de conflictul ...
Coreea de Nord lucrează la o rachetă balistică intercontinentală din fibră de carbon pentru lansarea mai multor încărcături (Seul)
Coreea de Nord lucrează la o rachetă balistică intercontinentală din fibră de carbon pentru lansarea mai multor încărcături ...
Testul efectuat de Coreea de Nord cu un motor de rachetă cu combustibil solid este destinat rachetelor balistice intercontinentale ...
Negocieri pentru pace în Orientul Mijlociu – SUA, Iranul şi mediatorii regionali fac eforturi pentru o încetare a focului pentru 45 de zile (media)
Negocieri pentru pace în Orientul Mijlociu – SUA, Iranul şi mediatorii regionali fac eforturi pentru o încetare ...
Statele Unite, Iranul şi un grup de mediatori regionali discută despre termenii unei eventuale încetări a focului pentru ...