Prețul energiei electrice pe piața spot de la București crește pentru a doua lună la rând. Plus 26% în luna octombrie

După creșterea din septembrie, și luna octombrie a venit cu o majorare substanțială a prețului mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU) de energie electrică de la București.
Mihai Nicuţ - J, 30 oct. 2025, 22:11
Prețul energiei electrice pe piața spot de la București crește pentru a doua lună la rând. Plus 26% în luna octombrie

Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București, a fost, în octombrie 2025, de aproximativ 620 de lei/MWh, potrivit datelor obținute de noi – operatorul pieței, OPCOM, va publica cifrele probabil zilele următoare.

Dat fiind că, în septembrie, același preț mediu a fost de 492 de lei/MWh, în octombrie am avut așadar o creștere semnificativă a prețului mediu lunar al PZU, de 26 % față de luna anterioară. Sau un plus de 128/MWh al prețului mediu lunar.

Luna octombrie este de altfel și cea în care a fost introdusă tranzacționarea la sfert de oră, primele tranzacții la 15 minute având loc, la noi și în zona cu care suntm cuplați, începând cu 1 octombrie.

Octombrie este a doua lună consecutivă în care crește prețul mediu al PZU, lucru cumva explicabil prin prisma faptului că înaintăm în toamnă. Prețul mediu PZU, a fost, în septembrie, de 492 de lei/MWh și, dat fiind că în august același preț mediu a fost de 396 de lei/MWh, și în septembrie am avut așadar o creștere semnificativă a prețului mediu, de peste 24% față de luna anterioară.

Semnificativ este și faptul că prețul a ajuns să fie mai mare decât cel de acum un an, în condițiile în care în octombrie 2024 prețul mediu PZU a fost de doar 446 de lei.

Scumpirile din primele două luni de toamnă vin după o lună august în care prețurile au scăzut în medie cu 25% față de luna iulie.

Piața pentru a doua zi este destul de importantă în România ca volum al tranzacțiilor, și deși am observat o  totuși o scădere a ponderii PZU în lunile precedente, ponderea pare că începe din nou să crească. Astfel, potrivit ultimelor date disponibile la OPCOM, în septembrie 2025, tranzacțiile pe PZU au fost de 33% din consumul național de energie electrică. Cu 3 puncte procentuale peste nivelul din august.

Citește și:

Corneliu Bodea, Adrem: Prețul energiei electrice va scădea în 2-3 ani sub media europeană, ca urmare a miilor de MW care se instalează acum. INTERVIU

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...